vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Locuinţe sociale în fostul sediu al Irigaţii Caracal

Municipalitatea va aloca din bugetul local suma de 571.088,95 lei pentru reabilitarea unui imobil de pe Aleea 1 Decembrie 1918 nr. 14 A şi schimbarea destinaţiei în locuinţe sociale.

Potrivit unei hotărâri aprobate de consiliul local, în imobilul respectiv vor fi amenajate 18 dormitoare, 3 grupuri sanitare, două săli de mese și o bucătărie.

Necesitatea investiţiei o constituie persoanele şi familiile cu un buget redus care sunt înscrise la sistemul de ajutor social şi care nu dispun de o locuinţă. Deficienţele constau în indisponibilitatea clădirii care se afla într-o stare avansată de degradare, aceasta fiind vandalizată şi prezentând uzura din pricina neîntreţinerii în timp”, se arată în documentul respectiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Imobilul a fost construit în anul 1979, având ca destinaţie iniţială de spaţiu administrativ pentru fosta companie de stat TCIND. După anul 1984, a fost preluată de către Irigaţii Caracal, în clădire realizându-se organizare de şantier şi birouri. După anul 1990, a fost cumpărat de către Consiliul Local Caracal, dar nu a fost folosit.

Construcţia este, în prezent, într-o stare avansată de degradare din pricina neîntreţinerii şi nefolosirii, spaţiile sunt cu pereţii scorojiţi, tavanul existent fiind realizat din PFL. Din cauza infiltraţiilor de apă, este parţial căzut. Cadrul tavanului realizat din grinzi din lemn de brad este crăpat şi multe dintre grinzi sunt turtite.

Politica