joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Chioșcuri moderne în Piaţa Caracal

Comercianţii din zona Pieţei Caracal au noi chioşcuri pentru desfăşurarea activităţii, puse la dispoziţie de municipalitate.

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a declarat că în acest an au fost instalate şapte noi spaţii de desfacere, altele urmând să ajungă la comercianţi anul viitor.

Anul 2018 va aduce un confort aparte atât comercianţilor din Piaţa Caracal cât şi cumpărătorilor. Pe aceleaşi amplasamente au apărut chioşcuri noi pentru fiecare privatizat în parte. Patru dintre acestea au ajuns, în urmă cu două săptămâni, iar trei, ultimele din anul în curs, au ajuns luni. Restul boxelor vor ajunge în primul trimestru al anului viitor. Vreau să modernizez întru totul comerţul stradal din zona pieţei, astfel că până la jumătatea anului ce sta să bată la uşă vom avea parte de un schimb de produse, prin cumpărarea şi vânzarea lor la un alt nivel, mult mai civilizat”, a afirmat primarul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Valoarea investiţiei se ridică la 156.000 lei, TVA inclusă.

În paralel, autorităţile din Caracal vor să extindă Piaţa Municipală pe un teren care aparţine Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Olt. În zona în care se va extinde piaţa vor fi amenajate standuri pentru producătorii agricoli şi comercianţii de marfă de sezon.

Piaţa Agroalimentară Caracal a fost refăcută din temelii, în cadrul unui proiect care a fost finalizat, în urmă cu un an, valoarea investiţiei ridicându-se la 900.000 de lei, bani din bugetul local, din taxele încasate de la comercianţi. Pe lângă amenajarea de spaţii moderne de comercializare, în zonă a fost amenajată şi o parcare cu 80 de locuri.

Politica