sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Se majorează tariful de depozitare a gunoiului la Mofleni

Creşterea cheltuielilor cu salariile personalului dar şi a celor cu combustibilul, după cum informează Primăria Craiova într-o notă întocmită în acest sens, duc la majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor în Depozitul Ecologic Mofleni. Astfel, începând cu prima zi a lunii ianuarie 2018, acesta va fi de 19,27 euro/tonă, fără TVA, decizia având ca perioadă de referință cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, pentru perioada octombrie 2016-septembrie 2017.

O prima adresă trimisă Primăriei Craiova, prin care se solicită aprobarea modificării acestui tarif, a fost înregistrată în data de 10 octombrie 2017. Atunci se cerea modificarea taxei de la 21 euro/tonă, inclusiv TVA, la 19,18 euro/tonă fără TVA. Asupra acesteia s-a revenit în decembrie 2017, creşterea ce urmează a fi suportată fiind de 1,62 euro.

Ulterior, prin adresa înregistrată cu nr.174869/06.12.2017, ECO SUD S.A. a transmis Memoriul tehnico-economic justificativ pentru modificarea tarifului de depozitare la depozitul ecologic Mofleni, precum și Fișa de fundamentare pentru modificarea tarifului de depozitare, înscrisuri care susțin solicitarea de modificare a tarifului de depozitare a deșeurilor la nivelul de 19,27 euro/tonă fără TVA, începând cu data de 01.01.2018, reprezentând astfel o majorare de 1,62 euro. Acest tarif are la bază elementele de cheltuieli evidenţiate în Fişa de fundamentare la data de 30 septembrie, având ca an de referinţă cheltuielile din perioada octombrie 2016 – septembrie 2017”, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului Local Craiova care va ajunge pe masa consilierilor în şedinţa de joi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Creşteri succesive cu salariile şi motorina

Pentru a se convinge că aceste creşteri sunt justificate, în perioada 28 noiembrie 2017 – 06 decembrie 2017, reprezentanţii Direcţiei Economico Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Craiova au purtat corespondență, electronic, cu reprezentantul S.C. ECO SUD S.A. referitor la elementele de cheltuieli cuprinse în Fișa de fundamentare a tarifului. Aceştia au spus foarte clar că în cadrul firmei au avut loc creşteri de cost, motiv pentru care se impune şi majorarea tarifului. Cele mai mari creşteri sunt cele cu salariile şi cu motorina, după cum anunţă reprezentanţii Eco Sud. Astfel, dacă în iulie 2017 preţul motorinei a fost de aproximativ 3,50 lei/litru, în septembrie 2017 a ajuns la 3,78 lei/litru. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cheltuielile salariale, acestea ajungând de la 82.294 de lei în iulie 2017, la 87.404 lei în septembrie 2017. În prezent, aceste majorări sunt în faza de proiect de hotărâre a Consiliului Local Craiova care va fi supus la vot în cadrul şedinţei ordinare din data de 21 decembrie 2017.

Politica