joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Paradoxul vaccinării antigripale în Dolj: „Sper să administrăm cât mai multe doze pentru că e păcat de vaccin”

Vaccinul antigripal a fost distribuit medicilor de familie doljeni, cadrele medicale încercând acum să îl și administreze pacienților. Spunem acest lucru întrucât, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Dolj, județului nostru i-au fost repartizate nu mai puțin 35.000 de doze și, din experiența ultimilor patru ani, se reușește să se injecteze aproximativ 20.000 de doze.

Medicii de familie din județul Dolj sunt mulțumiți de numărul de vaccinuri care le-a ajuns în cabinete. Unii au primit 60 de doze, alții 90 sau chiar 120 de doze, în funcție de solicitări. Deși existau estimări că se va procura vaccin cu patru tulpini virale, acest lucru nu s-a întâmplat. Românii se vor vaccina tot ca până acum.

A venit, în sfârșit, vaccinul antigripal. Se face gratuit la următoarele categorii de pacienți: persoane în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, diabet zaharat, astm, la gravide, medici, cadre sanitare, personal auxiliar și persoanele peste 65 ani. Noi am primit 60 de doze”, a spus unul dintre medicii craioveni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Când este, este prea mult, când este nevoie, lipsește în totalitate

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, dr. Ștefan Popescu, în județul Dolj au ajuns deja 35.000 de doze de vaccin.

Din județul Dolj există solicitări pentru 60.000 de doze, conform cerințelor medicilor de familie. Intră aici toate categoriile de risc, dar din experiența ultimilor patru ani abia dacă se va reuși să fie administrate 20.000 de doze. Cam asta este media. Noi am primit 35.000 de doze și să vedem ce vor reuși medicii să facă. Sper să administrăm cât mai multe doze pentru că e păcat de vaccin”, a explicat Popescu.

Politica