vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nicolae Giugea: Nimeni să nu-și facă iluzia că anul următor va trăi mai bine

Deputatul PNL Nicolae Giugea critică în termeni foarte duri construcția bugetară propusă de Guvernul PSD-ALDE pentru anul 2018, catalogând-o drept ostilă dezvoltării și modernizării României, fiind previzibilă accentuarea decalajelor de dezvoltare în interiorul țării.

Nimeni să nu-și facă iluzia că anul următor va trăi mai bine, căci va fi tare amăgit. Nu există nici un motiv serios să ne păcălim singuri că lucrurile se vor schimba. Cel mai clar exemplu este proiectul de buget pentru anul 2018, care, deși a fost trimis cu întârziere în Parlament, este și mai slab construit decât în anul 2017. Aceasta este dovada supremă a incompetenței Guvernului PSD-ALDE în a profita de contextul economic favorabil, de creșterea economică mare, pentru a stimula investițiile publice și a susține modernizarea României. Și anul următor, investițiile publice vor fi sacrificate din nou, pentru a nu știu câta oară, deși ei spun că economia duduie. Păi, dacă așa tare duduie economia, de ce trebuie să tot taie din cheltuieli publice, de ce continuă să nu aplice legi, cum ar fi legea pensiilor, adică să majoreze punctul de pensie de la 1 ianuarie sau de ce nu respectă legea educației, punând în aplicare finanțarea cu 6% din PIB a educației.

Curios este faptul că această creștere economică nu se vede practic în nimic: majorarea salariilor pentru profesori și medici se mai amână încă o dată, cheltuielile instituțiilor sunt tăiate cu 10%, achizițiile și angajările sunt interzise, unele drepturi ale angajaților, cum ar fi tichete sau prime, sunt amânate, iar pentru unele servicii sociale pentru preșcolari și școlari nu sunt bani nici anul viitor. Despre investiții, chiar nu mai are sens să discutăm, pentru că ele au fost primele sacrificate. Pentru majoritatea proiectelor de investiții aflate deja în derulare se alocă sume modice, din care nu se poate face nimic. În unele cazuri chiar nu se alocă nimic. Vă pot da exemplul unor obiective de investiții importante din Județul Dolj, cum ar fi infrastructura de la portul din Calafat, modernizarea DN 56 Craiova-Calafat sau Centura ocolitoare a Craiovei, pentru care Guvernul Tudose a alocat niște mărunțiș care nu va ajunge nici pentru vopsirea marcajelor rutiere! La fel de puțin important pentru PSD-ALDE este și realizarea spitalului regional de la Craiova sau investițiile în infrastructura școlară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Așadar, acest guvern ne trimite să ne tratăm tot cu leacuri băbești, iar pe elevi să învețe în școli prin care nici cu var pe pereți nu s-a mai dat. Se vede treaba că pe doamna Olguța Vasilescu nu o ia nimeni în serios în propriul partid dacă a ajuns Doljul să aibă printre cele mai mici alocări investiționale din țară. Poate s-o fi prins domnul Dragnea că-i țintește scaunul. Este condamnabil că luptele lor din partid îi înfundă și mai tare pe olteni în sărăcie și subdezvoltare.

Așadar, românii primesc de la Guvernul PSD-ALDE: salarii mărite doar pe hârtie, nu și în buzunare, drumuri și autostrăzi tot pe hârtie, nu și în realitate, iar școlile noi și spitalele regionale vor rămâne și anul viitor tot în stadiul de proiect, adică tot pe hârtie. La PSD-ALDE totul e pe hârtie! Să sperăm că nu le ia statul paralel” și hârtia, căci atunci nici promisiuni nu mai au pe ce face”, a precizat deputatul PNL Nicolae Giugea.

PNL Dolj

Politica