marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

În Motru funcționează legea pumnului! Alt bărbat în arest, după ce și-a bătut nevasta

Un nou caz de violență în familie, înregistrat în municipiul Motru! Este vorba despre un tânăr de 28 de ani care ajuns în arest, fiind acuzat de către soția lui că a bătut-o în urma unor discuții contradictorii. Astfel, întrucât a îndrăznit să îi întoarcă vorbele, gorjeanca de 20 de ani s-a ales cu lovituri zdravene.

Femeia a cerut sprijinul oamenilor legii, bărbatul fiind acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

La data de 11 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o tânără, de 20 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în locuinţa în care locuieşte cu soţul său, de 28 de ani, acesta ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa în urma unor discuţii contradictorii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Faţă de cel în cauză au fost continuate cercetările, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica