vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trofeul „Gheorghe Ene”/Dinamyk, în primele 8 pe țară

Craiovenii au câștigat turneul zonal, fiind urmați în clasament de cei de la Luceafărul Drobeta Turnu Severin.

Clubul craiovean și-a adjudecat faza zonală a Trofeului Gheorghe Ene”, turneul care se adresează juniorilor născuți în 2009, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din Ișalnița. La turneul de la Ișalnița craiovenii au debutat cu o remiză în fața celor de la Luceafărul Drobeta, apoi au obținut două victorii cu Atletic Slatina și Hidro Râmnicu Vâlcea.

Sunt foarte bucuros pentru reușita de la acest turneu, dar și pentru faptul că ne-am calificat în primele 8 echipe la nivel național. Clubul nostru a avut rezultate excelente în ultimii ani și asta arată faptul că muncim cum trebuie și ne implicăm mult în a reda copiilor bucuria de a juca fotbal și a-i îndruma spre marea performanță. Obiectivul principal a fost atins, acela de a merge la turneul final, unde ne dorim să facem și acolo o figură frumoasă. Am avut în lot și 4 juniori de la grupa de 2010 pe Alex Purcaru, Dolea, Iovan și Dîrmon, copii talentați, cu calități excelente pentru vârsta lor”, a declarat antrenorul grupei 2009 de la Dinamyk Craiova, Costel Dumitrașcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a avut la dispoziție lotul format din: Robert Vasilescu, Rareș Dîrmon – Robert Tatu, Răzvan Bădele, Mario Dolea, Darius Cîrstina, Alexandru Purcaru, Denis Rădoi, Alexandru Iovan, Iannys Tănasie, Matteo Joița, Dennis Mirescu.

Grupa de juniori F (copii născuți în anul 2009) a CS Dinamyk Craiova obținuse calificarea la faza zonală după ce și-a adjudecat etapa județeană desfășurată în prima săptămână a lunii noiembrie în Sala „Voința din Bănie. Atunci elevii lui Costel Dumitrașcu s-au impus cu 3-0 în fața celor de la Pro Junior, cu 9-2 în fața lui CSJ Știința U Craiova, iar în finala jucată cu CSU Craiova au câștigat cu 5-4.

Turneul final al trofeului Gheorghe Ene” va avea loc în perioada 15-17 decembrie, în două grupe a câte 4 echipe, în sistem turneu, cu participarea echipelor câștigătoare a celor 8 zone. Ședința tehnică pentru stabilirea localităților de desfășurare a turneelor semifinale, a componenței grupelor și a ordinii jocurilor, va avea loc pe data 8 decembrie, la Casa Fotbalului în prezența delegaților echipelor calificate care vor prezenta un tabel tip cu cei 12 jucători (10 jucători de câmp și 2 portari) pe care îi pot folosi pe parcursul turneului final.

Pe lângă Dinamyk la faza finală s-au calificat câștigătoarele celorlalte 7 faze zonale după cum urmează: CSM Poli Iași (zona 1), ACS Oțelul Galați (zona 2), ACS Prosport Academy București (zona 3), ACS Constantin Schumacher Pitești (zona 4), CS Juniorul Brașov (zona 5), Atletico Arad (zona 7) și CS Luceafărul Cluj (zona 8). Pentru Dinamyk a fost a doua performanță notabilă în decurs de numai o săptămână, precedenta fiind obținută la Târgu Jiu de grupa de copii născuți în 2010. Aceștia și-au adjudecat ediția a doua a turneului Junior Cup Pandurii Târgu Jiu unde au învins în finală cu 4-2 pe Pandurii I Târgu Jiu. Până în finală puștii lui Costel Dumitrașcu obținuseră rezultatele: 6-0 cu Voinicelu Craiova, 6-1 cu Pandurii II, 4-0 cu Interstar Sibiu 3-0 cu Primavera Târgu Jiu, 8-1 cu Academia „Gică Popescu” Craiova (semifinală).

Trofeul „Gheorghe Ene”, zona a 6-a

2 decembrie

Dinamyk Craiova – Luceafărul Dr. Tr. Severin 1-1 (2-3 la lovituri de departajare)

Luceafărul Drobeta – Atletic Slatina 1-4

Dinamyk Craiova – Hidro Râmnicu Vâlcea 7-3

3 decembrie

Luceafărul Drobeta – Hidro Râmnicu Vâlcea

Atletic Slatina – Dinamyk Craiova 1-5

LPS Târgu Jiu – Luceafărul Drobeta 1-0

Atletic Slatina – Hidro Râmnicu Vâlcea 3-8

Clasament

1. Dinamyk 3 2 1 0 13-5 7

2. Luceafărul 3 1 1 1 3-5 4

3. Hidro 3 1 0 2 11-11 3

4. Atletic Slatina 3 1 0 2 8-14 3

Politica