joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosare penale și amenzi, pentru deținătorii de arme

 

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Bălcești și Postului de poliție Ghioroiu au desfășurat o acțiune, în cele două localități, pentru verificarea modului în care deținătorii de arme respectă prevederile în domeniu.

În total, 48 de arme și muniții au fost verificați, polițiștii constatând 2 infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi al regimului materiilor explozive, în urma controlului efectuat la domiciliul unui bărbat.

“Astfel, acesta ar fi deținut fără drept mai multe cartușe de vânătoare, capse folosite la încărcarea cartușelor, pulbere explozivă și 2 dispozitive folosite la confecţionarea artizanală a cartuşelor de vânătoare. Polițiștii au constatat de asemenea că arma de vânătoare pe care o avea bărbatul nu era păstrată în condiții corespunzătoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei, urmând a se dispune măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor”, potrivit IPJ Vâlcea.

Totodată, polițiștii au găsit 3 cartușe de vânătoare, deținute fără drept, la domiciliul unui alt bărbat, din Bălcești, constatând de asemenea că arma sa de vânătoare nu era păstrată în condiții de siguranță. Și acesta a fost amendat cu cu 5.000 de lei, fiind cercetat acum pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

“Au mai fost aplicate încă 5 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor legale legate de păstrarea armelor, dar și pentru muniție deținută ilegal, totalul sancțiunilor fiind de 35.000 de lei”, arată reprezentanții IPJ Vâlcea, adăugând că au fost înregistrate 3 dosare penale, iar cercetările continuă.

Politica