vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Soluția pentru aglomerația de la Pașapoarte: dublarea termenului de valabilitate a documentului

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe au finalizat și supun dezbaterii publice un proiect legislativ prin care propun o serie de măsuri suplimentare pentru rezolvarea problemei aglomerărilor de la serviciile de pașapoarte. În judeţul Olt, cererile de eliberare a documentelor de călătorie au crescut, doar în ultimele trei luni ale lui 2017, cu 12,6% față de aceeaşi perioadă a anului 2016, respectiv de la 4.860 la 5.473 de solicitări.

Potrivit unui comunicat de presă, prin proiectul de lege, se propune dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Opțiunea a ținut cont de faptul că după această vârstă, schimbările de fizionomie sunt mai puțin accentuate.

De altfel, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene pașapoartele simple electronice au termen de valabilitate de 10 ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani.

Pentru că una dintre cauzele cozilor din timpul verii are legătură cu faptul că un număr mare de cetățeni preferă să solicite un pașaport simplu temporar, propunem limitarea situațiilor în care se poate solicita în regim de urgență un pașaport temporar”, se arată în comunicatul citat.

În prezent, o persoană poate solicita în regim de urgență un pașaport simplu temporar, valabil doar 1 an, fără a i se cere să dovedească urgența invocată, ceea ce a încurajat foarte mulți cetățeni să opteze pentru acest tip de pașaport atunci când au uitat să-și facă din timp documentul de călătorie sau când nu au dorit să aștepte timpul necesar realizării unui document electronic.

Prin proiectul de lege, se propune ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt (de la două ore până la maxim trei zile), cum se întâmplă în prezent, doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența, precum:

– situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu este timp pentru emiterea pașaportului simplu electronic;

– minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical, fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol.

Persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un document electronic pot opta pentru un pașaport temporar, care însă le va fi eliberat în termenul legal prevăzut pentru eliberarea pașaportului simplu electronic.

Textul proiectului de lege este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a M.A.I., www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail [email protected] în termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării.

Politica