marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Centru Regional al „Agenţiei Zonelor Montane”, în judeţul Vâlcea

S-au făcut primii pași pentru ca structura regională a Agenției Zonelor Montane să fie înființată în Vâlcea, a anunțat președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu.
Acesta a avut o întâlnire cu ing. Ştef Tiberiu, consilier al Ministrului Agriculturii pe problemele zonelor montane şi director executiv al Centrului de Instruire în Agricultură. Cei doi au discutat despre modificarea actualei forme de organizare a Agenţiei Zonei Montane.
La întâlnirea organizată la Consiliul Județean au participat și preşedinta Asociaţiei Agricole „Ţara Loviştei”, Constanţa Ştefan, directorul Direcţiei Agricole Vâlcea, Marin Cernătescu şi primarul comunei Vaideeni, Achim Băluţă Daniel.
“Cu acest prilej, l-am asigurat pe domnul consilier Tiberiu Ştef de tot sprijinul meu în acest demers şi vreau să îi mulţumesc pe această cale domnului ministru Petre Daea, care a răspuns astfel pozitiv solicitării mele de stabilire a locaţiei viitorului Centru Regional al „Agenţiei Zonelor Montane” în judeţul Vâlcea. Iată că, astăzi, avem primele confirmări.
Acest Centru Regional va gestiona problemele localităţilor montane din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi şi va asigura suportul necesar implementării a şase programe extrem de importante, ce urmează să susţină înfiinţarea unor centre locale de colectare a lânii, a pieilor de animale, a laptelui, a fructelor de pădure, a unor centre de sacrificare a animalelor, precum şi a unor stâne”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Politica