miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Două tronsoane de drumuri județene, la un pas de finanțare

Două drumuri județene din Mehedinți, propuse pentru a fi reabilitate pe fonduri europene, au fost admise în faza premergătoare acordării finanțării. Banii sunt alocați pe Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării SUERD – și sunt disponibili în cadrul Programului Operațional Regional. Cele două drumuri județene, pentru reabilitarea cărora reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți au cerut finanțare, sunt: DN6 – Podeni -Mălărişca Balta (DJ670), Lungime 37,157 km, cu o valoare totală de 65.967.698,31 RON și DJ 670 Malovăţ (DN 67) – Marga, Lungime 21,350 km”, cu o valoare totală de 47.380.504,15 RON.

Primul sector propus spre reabilitare face legătura între Drumul Național DN6/E70 și drumul județean DJ670, în localitatea Balta, traversând localitățile Iloviţa – Bahna Cireşu Podeni Malarişca Balta.

,,Modernizarea și reabilitarea tronsonului DJ 607C va avea un impact deosebit asupra celor 3.697 locuitori ai localităților respective, deoarece este neasfaltat, condițiile de trafic în această zonă fiind absolut îngreunate, mai ales în perioadele de ploi şi zăpezi, prin această reabilitare crescând operabilitatea serviciilor de sănătate şi accesul elevilor la educaţie”, a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Al doilea tronson de drum pentru care s-a cerut finanțare este DJ 670 Malovăţ (DN 67) – Marga. Cu o valoare totală de 47.380.504,15 RON, acest proiect vizează modernizarea şi reabilitarea a 21,35 km din drumul judeţean DJ670, în intravilanul şi extravilanul comunelor Malovăţ, Bâlvăneşti şi Godeanu.

Tronsonul propus reabilitării-modernizării aduce beneficii multiple populaţiei din zona de nord a judeţului, deservind peste 4.000 de locuitori din comunele Malovăţ, Bâlvăneşti şi Godeanu, în special prin asigurarea conectivităţii cu două reşedinţe de judeţ, respectiv municipiul Drobeta Turnu-Severin şi municipiul Târgu-Jiu. Porţiunea de drum judeţean supusă reabilitării va fi prevăzută cu următoarele dotări: va avea 7 staţii de transport public şi alveole construite și modernizate şi va dispune de elemente suplimentare destinate siguranţei circulaţiei şi anume: limitatoare de viteză, parapet, treceri de pietoni cu avertizare luminoasă.

Politica