miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihail Genoiu: „Clubul de fotbal a consultat Primăria Craiova când a comunicat data de 10 noiembrie?”

Stadionul din Craiova a fost unul dintre subiectele conferinței de presă organizată, miercuri, la sediul Primăriei Craiova. Până la această oră nu există o dată sigură privind inaugurarea investiției, primarul Mihail Genoiu venind cu o serie de lămuriri în acest caz. Cert este că recepția este în curs de derulare, constructorul mergând în paralel și cu remedierea deficiențelor constatate de comisie.

 

Edilul Craiovei, Mihail Genoiu, a precizat faptul că sunt două demersuri care se fac, în prezent, pentru ca stadionul să devină funcțional.

Sunt două proceduri în lucru, care amândouă trebuie să se întâlnească într-o zi. După ce s-au întâlnit, putem discuta de data inaugurării stadionului. Una este recepția stadionului, la care lucrează o comisie de recepție în care sunt persoane de la beneficiar, de la toate instituțiile statului implicate – ISC și ISU. Comisia de recepție este suverană, este precum o instanță sau echipa de arbitri, ea stabilește și momentul în care se încheie recepția și felul în care se încheie recepția. Până când această comisie de recepție nu va semna un proces-verbal de recepție, nu putem să discutăm de o dată certă a inaugurării stadionului. Cealaltă procedură este lansată de primărie în privința evenimentului care va trebui să aibă loc. Și această procedură este pe un circuit despre care, la fel, nimeni nu poate să-l zorească sau să-l întârzie și își urmează cursul lui, așa cum prevede legea. În momentul în care aceste două evenimente se finalizează, în secunda doi putem vorbi despre inaugurarea stadionului. În toată această perioadă, rețineți un lucru că niciodată nu am afirmat o dată certă de inaugurare a stadionului. Au fost alte structuri și persoane care au declarat. Nu ascund faptul că și noi ne dorim ca toți craiovenii, ca toți oltenii să dorim să se întâmple cât mai repede. Este o nerăbdare copilărească, dar normală a fiecărui craiovean, și este și a noastră să îl vedem inaugurat și să vedem, din nou, echipa pe cel mai frumos stadion din țară, iar lucrul acesta să se întâmple cât mai repede. Dar cu acele mențiuni, în momentul când totul este pus la punct”, a explicat Genoiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu am auzit să fie probleme cu structura de rezistență a stadionului”

Privitor la recepție, comisia a mai descoperit anumite deficiențe. Acestea nu sunt, însă, grave, după cum a anunțat primarul Craiovei și nu țin de structura stadionului.

Recepția la stadion este avansată, în sensul că s-au constatat, și pe măsură ce s-au constatat anumite deficiențe – ele fiind de amănunt, simple – constructorul le-a și remediat și remediază la ele. Dacă la sfârșitul recepției, constructorul va elimina toate deficiențele constatate, atunci nu este nici un motiv ca recepția să nu fie avizată favorabil. Nu aș putea să vă spun în procente. Având în vedere că o săptămână deja a trecut, putem vorbi că 25%, 30% sau chiar 40% este realizată. Nu pot să dau amănunte, fiindcă nu le știu, dar am înțeles că au fost anumite lucruri legate de automatizarea instalației de declanșare la incendiu. Nu am auzit să fie probleme cu structura de rezistență a stadionului și nici nu cred că sunt astfel de probleme atâta timp cât, în permenanță, la orice fază a lucrării, a fost prezent Inspectoratul de Stat în Construcții. Refuz să cred că după ce au apărut în presă atâtea discuții, ISC-ul nu s-a dus fix pe ele să le verifice. Și, mai mult, după ce le-a verificat să își mai pună și semnătura că e ok. Deci refuz să cred că ar fi astfel de probleme”, a mai spus edilul Craiovei.

ISU nu va întârzia procedura

Noua legislație privind obținerea autorizației de funcționare ISU a simplificat întregul demers în acest sens, autoritățile fiind astfel sigure că nu se va întârzia din cauza acestui aspect.

Până la 1 octombrie, lucrurile decurgeau în felul următor: se făcea o recepție, care putea să fie o admitere cu anexă, în care anexă se treceau anumite elemente care trebuiau să fie remediate într-o perioadă de timp delimitată, să zicem de 30 de zile. Se depunea autorizația de funcționare ISU și, în această perioadă, toate acele elemente trebuiau finalizate. De asta se mai lungea perioada până la 30 de zile. Începând cu data de 1 octombrie, legislația s-a schimbat, în sensul că recepția nu mai concepe ideea de anexă. Adică o recepție ori se admite, ori se respinge. Asta înseamnă că, în momentul în care recepția s-a semnat, ISU și-a asumat tot ce înseamnă funcționalitate, din punct de vedere al documentației, al execuției și al corelării între execuție și documentație. Din momentul acela nu mai există decât un singur impediment, un singur lucru care mai trebuie să se întâmple la documentația deja verificată de ISU, se atașează procesul-verbal de recepție și o adresă din partea primăriei, ca și proprietar al spațiului, cu echipa care răspunde din punct de vedere al situațiilor de urgență. Cam aceștia sunt pașii și nu văd nici un motiv să se întârzie atât de mult”, a completat Mihail Genoiu.

Clubul de fotbal a consultat Primăria Craiova când a comunicat data de 10 noiembrie?”

Legat de meciul stabilit în data de 10 noiembrie, CSU Craiova-Slavia Praga, nu se cunosc șansele ca acesta să fie organizat în Bănie.

Pe 10 noiembrie este meci stabilit cu Slavia Praga. Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine. Din punct de vedere al primăriei, ele nu pot să fie o certitudine decât în momentul când se întâmplă cele două proceduri. E ca și cum aș spune eu cum se termină meciul, nici arbitrii nu știu cum se termină. Toată lumea își dă cu presupusul, dar eu nu pot să dau decât o certitudine, ori certitudinea o dau în momentul când procesul-verbal este semnat. Clubul de fotbal a consultat Primăria Craiova când a comunicat data de 10 noiembrie?”, a conchis Genoiu.

Politica