marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Muncii, vizită la o ,,multinațională” din Severin

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în Drobeta Turnu Severin, alături de primarul Marius Screciu, pentru a inaugura o nouă secţie de producţie la firma japoneză Sumitomo Electric Bordnetze. Compania produce cablaje auto pentru cele mai cunoscute mărci auto.

Sumitomo Electric Bordnetze a inaugurat, sâmbătă, în Severin a treia hală de producție. Alte puncte de producție ale companiei se află în Caransebeș (Caraș Severin) și în Târgu Jiu (Gorj).

Invitată la eveniment, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a discutat cu oamenii de afaceri de aici despre cele mai noi măsuri fiscale din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investitorii străini i-au expus ministrului principalele probleme pe care le întâmpină în mediul economic din România. Între acestea, faptul că nenumăratele schimbări fiscale produc nedumerire în rândul celor care conduc unitatea economică din afara țării.

Sunt foarte multe întrebări atât din Japonia, cât şi din Germania, de ce sunt toate aceste schimbări (n.r. în domeniul fiscal), care sunt… Atunci, automat, se crează un fel de zvon. Băi, ce se întâmplă în România? Este o chestiune sensibilă şi trebuie avut grijă”, au spus reprezentanţii firmei.

Olguţa Vasilescu a explicat: „Dacă o să citiţi prevederile noului Cod Fiscal, o să vedeţi că este o relaxare mult mai mare în zona de bussines. Am venit cu Codul Fiscal în 2015, pe care mediul de afaceri l-a apreciat faţă de ceea ce era înainte, şi s-a spus, la vremea respectivă, că dacă se văd roadele, şi s-au văzut pentru că încasările au fost mult mai mari, iar mediul de afaceri a fost mai relxat, putem să venim cu a doua parte de relaxare pentru mediul de afaceri. Aşa cum e făcut, noul Cod Fiscal avantajează mediul de afaceri. Singura chestiune care ar putea să nu vă convină este creşterea salariului minim pe economie cu 100 lei, dar noi ne batem şi pentru angajaţi”.

Între problemele ridicate de reprezentanţii firmai s-a numărat şi introducerea TVA SPLIT. Olguţa Vasilescu le-a explicat că acest sistem nou de TVA nu va afecta decât firmele rău platnice şi nu pe cele care sunt la zi cu obligaţiile fiscale către stat.

Ministrul Muncii a reamintit şi că statul român are programe privind acordare de subvenţii investitorilor pentru a face angajări.

Este vorba despre programele de ucenicie şi de stagiu care sunt finanţate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Avem la dispoziţie aproximativ jumătate de miliard de euro pe care să îl oferim angajatorilor ca să plătească la nivelul salariului minim pe economie ucenicul şi stagiarul, deci statul le oferă lunar 250 euro pentru fiecare ucenic angajat. Normal că ne aşteptăm ca la această sumă şi angajatorul să mai pună ceva astfel încât salariile să fie decente”, a mai precizat ministrul Muncii.

Primarul Marius Screciu a afirmat că Sumitomo Electric Bordnetze este un partener al municipalităţii în ceea ce privește crearea de locuri de muncă.

,,Am participat la inaugurarea unei noi secții din cadrul companiei Sumitomo Electric Bordnetze, alături de doamna Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale. Fabrica de cablaje auto asigură în prezent circa 4000 de locuri de muncă în Drobeta-Turnu Severin. Compania a devenit un partener al municipalității în ceea ce privește creearea de locuri de muncă și se bucură în continuare de sprijinul nostru. Felicitări pentru tot ce ați întreprins până în prezent și mult succes pe viitor”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Politica