vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doljenii, încurajați să demareze afaceri cu fonduri europene

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting Group au organizat, la Craiova, o conferință în care au prezentat o gamă largă de proiecte realizate cu bani europeni, din programul 2007-2013, și au vorbit despre avantajele atragerii fondurilor nerambursabile în contextul demarării unor activități pe cont propriu. Evenimentul a fost găzduit de sediul Universității Craiova, unul dintre momentele cheie ale manifestării fiind secțiunea „Să învățăm de la experți”. În cadrul acestei părți a evenimentului au fost prezentate informații practice despre proiecte și publicul a avut posibilitatea să adreseze întrebări.

 

Conferința de la Craiova a fost parte a celei de-a doua ediții a campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!”, un proces interactiv prin care potențialii beneficiarii și persoanele interesate pot afla informații despre practicile și impactul generat de proiectele finanțate din fondurile europene. Evenimentul organizat la Craiova a inclus prezentări ale unor proiecte de succes și ale nor studii de caz cu privire la implementarea unor concepte inovatoare în proiectele cu finanțare europeană.

Am observat un mai mare entuziasm din partea finanțatorului”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Doljenii care au astfel de proiecte se pot înscrie la Gala Fondurilor Structurale, eveniment programat pentru luna decembrie a acestui an.

Pe linia fondurilor europene, lucrurile s-au schimbat în bine, în ultima perioadă. Văd multe persoane interesate și, foarte important, am observat un mai mare entuziasm din partea finanțatorului. Se conștientizează, în prezent, că trebuie să facem echipă pentru cât mai multe reușite. Momentan, exercițiul 2014-2020 este încă în faza de început, dar sunt convins că imediat ce vor prinde contur proiectele, va reînvia și spiritul implementării și fiecare va vrea, la un moment dat să vorbească despre proiectul său. Îi invit pe toți cei din regiunea Sud-Vest Oltenia să își înscrie proiectele la Gala Fondurilor Structurale care va avea loc în decembrie. Înscrierile se fac până pe 13 noiembrie, anul acesta. Gala din acest an, spre deosebire de edițiile anterioare, are trei noi secțiuni. Le urăm succes tuturor celor care au curajul să demareze activități pe cont propriu prin accesarea fondurilor europene”, a precizat Dragoș Jaliu, partener Structural Consulting Group.

Universitatea Craiova, beneficiar al fondurilor nerambursabile

Prezent la eveniment, rectorul Universității Craiova, Cezar Ionuț Spînu, a vorbit despre investițiile făcute în cadrul instituției pe care o conduce, realizate în baza unor proiecte cu finanțare europeană.

Universitatea din Craiova se află, în această perioadă, fiind și unul dintre obiectivele noastre, în plin proces de colaborare cu mediul social-economic. Posibilitatea accesării fondurilor europene este un lucru nemaipomenit pentru țara noastră, atât pentru cei din mediul privat cât și pentru cei din domeniul public. În cadrul Universității Craiova s-au realizat lucruri frumoase cu sprijin european. Avem un campus studențesc modern, o mini tipografie, o bibliotecă nouă și, poate cel mai important, un sediu extraordinar, cel al Facultății de Drept. Beneficiază de această clădire nu mai puțin de 2.000 de studenți și 71 de cadre didactice. Un alt exemplu este modernizarea Facultății de Mecanică, urmează Parcul Tehnologic IT care dacă nu se va termina în acest mandat al meu, sigur în viitorul mandat. Curaj și responsabilitate, acestea reprezintă cheia succesului în acest demers al accesării fondurilor structurale”, a menționat Spînu.

775.000.000 de euro și sute de locuri de muncă

Despre importanța atragerii banilor de la Uniunea Europeană a vorbit și șefa Compartimentului Comunicare, Informare, Promovare POR, ADR Sud-Vest Oltenia, Simona Covescu. Aceasta a făcut un sumar al finanțărilor din exercițiul 2007-2013, în Regiunea S-V Oltenia.

Îi felicităm pe toți cei care au reușit să implementeze proiecte cu finanțare europeană. Am avut, prin POR 2007-2013, 975 de proiecte, 566 de contracte, 775.000.000 de euro și 258 de locuri de muncă create. Să nu uităm că autoritățile locale craiovene au fost printre beneficiari. Centrul istoric, cele două pasaje, Centrul Multifuncțional Craiova, acestea sunt o parte dintre investiții”,a spus Covescu.

Conferința de la Craiova a avut și o secțiune interactivă „Să învățăm de la experți”. Cu acest prilej, publicul a adresat întrebări și a aflat informații practice legate de managementul proiectelor și realizarea achizițiilor în proiecte.

Politica