JUNIORI/Eșec drastic și pe teren propriu

Home Oltenia Mehedinți JUNIORI/Eșec drastic și pe teren propriu
JUNIORI/Eșec drastic și pe teren propriu

După înfrângerea din prima etapă a Ligii Elitelor U17, scor 1-5 la CSU Craiova, CSS Dr. Tr. Severin a pierdut mult mai drastic meciul disputat, pe propriul teren, cu Centrul de Excelență Tg. Mureș.

Pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, elevii pregătiți de Mihai Calițoiu a fost învinși, în etapa a II-a din cadrul Seriei Vest a Ligii Elitelor, cu scorul de 7-0! Din minutul 20, gazdele au evoluat în inferioritate numerică, după ce Angelo Bordea a fost eliminat. Antrenorul Calițoiu și-a asumat eșecul drastic, dar spune că valoarea echipei sale nu este de lanternă roșie a seriei.

„Sunt nevoit să îmi asum această umilință. Așa este în fotbal, antrenorul este mereu vinovat când echipa pierde. Ne-am făcut harakiri la acest joc, când, la scorul de 1-0, am luat un cartonaș roșu după o greșeală de nepermis la acest nivel. Apoi jocul s-a rupt și nu am reușit să ținem piept adversarului, în 10 jucători, mai ales că am întâlnit o echipă foarte bine organizată din toate punctele de vedere. Nu asta este valoarea băieților și trebuie să demonstrăm în următoarele etape că nu am ajuns întâmplător în Liga Elitelor”, a declarat Calițoiu.

Acesta a mizat pe: Răceanu – F. Popescu (35 Ungureanu), Bordea, Popa, Trăilescu (41 Birovescu) – Cerbu, Mogoș, Ilie – C. Popescu (41 Toader), Dănoiu, Mincu (60 Iorgulescu). Etapa viitoare, severinenii vor juca la Ardealul Cluj, echipă care are punctaj maxim după 2 etape.

CSS Drobeta Turnu Severin s-a calificat în Liga Elitelor U17, după ce a câștigat seria a XI-a preliminară, compusă din 6 echipe.

Liga Elitelor U17 – Seria Vest

Etapa a II-a

FC Star Sport Pitești – CSU Craiova 1-1

CSS Dr. Tr. Severin – Centrul de Ex. Tg. Mureș 0-7

SCM Rm. Vâlcea – FC Viitorul „M. Georgescu” Cluj 0-1

UTA Arad – ACS Poli Timișoara 3-0

ASA Tg. Mureș – Ardealul Cluj 2-3