vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt: Crimă comisă de unul dintre sclavii de la Berevoești. Bărbatul și-a ucis tatăl

Update. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia luată duminică de Tribunalul Olt nu este însă definitivă.


Update. Bărbatul de 33 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.


Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Tufeni, a fost ucis, sâmbătă dimineața, de fiul său în vârstă de 33 de ani, acesta din urma fiind una dintre victimele rețelei de sclavi din Berevoești, Argeș.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surse judiciare au declarat că victima era imobilizată la pat, având un picior amputat. Purtătorul de cuvânt al Ambulanței Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că victima prezenta multiple traumatisme, fiind lovită cu un corp dur. „Unul dintre membrii familiei l-a găsit pe bărbat fără suflare în această dimineață (n.red. – sâmbătă). Solicitarea a fost primită prin apelul 112 în jurul orei 08:20, iar cadrele medicale au constatat că persoana prezenta multiple traumatisme în zona capului și a membrelor, loviturile fiind produse cu un corp dur. Decesul bărbatului survenise cu câteva ore în urmă, cel mai probabil în cursul nopții”, a declarat doctorul Alina Duminică.

Cazul a fost preluat de procurori. „În urma unui apel la 112, echipa operativă a Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a deplasat la fața locului. Cauza a fost preluată de unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Principalul suspect, Ionuț Ștefan Iordache, fiul victimei, a fost dus la audieri. El se numără printre sclavii ținuți în localitatea Berevoești, din Argeș. Pe 13 iulie 2016, după luni de investigaţii, sute de jandarmi şi mascaţi au descins la Berevoeşti şi au înconjurat satul Gămăceşti. 38 de romi, din nouă grupări interlope care acţionau în reţeaua ce racola persoane vulnerabile, printre care săraci, copii sau persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice, au fost iniţial arestaţi preventiv. Romii sunt acuzaţi că, pe parcursul a 12 ani, au exploatat şi torturat 40 de persoane. Victimele erau bătute cu parul sau cu biciul, lăsate fără mâncare, legate cu lanţuri şi puse să strângă fecalele.

Politica