joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

60% din efectivele Jandarmeriei Mehedinţi, angrenate în misiuni de pază şi protecţie

La nivelul Jandarmeriei Mehedinți, misiunea de pază și protecție este una dintre cele mai importante, având în vedere complexitatea acesteia și numărul mare de obiective aflate în responsabilitate, motiv pentru care aproape 60% din efectivele inspectoratului sunt destinate acestei misiuni, au transmis reprezentanţii instituţiei, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conferinţa ce a avut loc la sediul Jandarmeriei Mehedinţi a fost susținută de colonel Manolea Daniel, împuternicit inspector șef și locotenent colonel Daniel Costache, șef Biroului Pază și Protectie Instituțională.

Aceştia au arătat că, în prezent, Jandarmeria Mehedinţi asigură paza şi protecţia unui număr de 24 obiective dispuse în județul Mehedinți: 21 obiective stabilite prin Hotărâre de Guvern: 2 economice, 1 de interes nuclear, 5 trezorerii, 6 instanțe, 6 parchete, 1 cameră de conturi; 2 obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne și 1 aparținând Jandarmeriei Române.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi mai asigură, la solicitarea beneficiarilor, în baza legii și contractelor încheiate, paza şi protecţia transporturilor de clor lichid în folosul Societății SECOM S.A. Dr. Tr. Severin, de valori în folosul Trezoreriilor din jud. Mehedinți, de armament și muniție în folos propriu și de corespondenţă clasificată.

Facem precizarea că la obiectivele din responsabilitate, nu s-au înregistrat evenimente negative, iar în ceea ce priveşte executarea accesului în obiectivele din responsabilitatea Jandarmeriei, acesta se face în conformitate cu regulile de acces stabilite/dispuse/întocmite de către beneficiarii de pază, așadar nu sunt reguli proprii ale Jandarmeriei, ci ale instituțiilor cărora le este asigurată paza cu efective de jandarmi”, au mai arătat reprezentanţii Jandarmeriei Mehedinţi.

Aceştia au prezentat şi rezultatele obţinute în urma acţiunilor întreprinse.

Pe linia transporturilor de produse cu caracter special, de bunuri, de valori şi de corespondenţă clasificată, în perioada 01 Ianuarie – 30 Septembrie 2017, am asigurat paza şi protecţia unui număr de 29 transporturi de valori în folosul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi, 12 transporturi de produse cu caracter special, 6 constând în produse toxice (clor lichid) și 6 constând în armament şi muniţie în folosul unității, 2 transporturi de materiale în scop electoral, 529 transporturi de corespondenţă clasificată.

Totodată, în urma misiunilor desfășurate au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale (11 amenzi și 20 avertismente), valoarea amenzilor se ridică la suma de 4.000 lei.

Ca și prioritate, pe această linie de activitate avem în vedere constituirea unui dispecerat zonal de monitorizare a tuturor sistemelor tehnice de pază, supraveghere și alarmare, care să deservească toate obiectivele din responsabilitatea unității noastre, la nivel județean. Acest obiectiv este încă în fază incipientă, fază de proiecție, având în vedere faptul că se poate concretiza numai în strictă colaborare și coordonare cu beneficiarii de pază”, potrivit Jandarmeriei Mehedinţi.

Politica