marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei sferturi dintre mașinile Ambulanței Gorj, la pământ

Cele mai multe dintre autospecialele Serviciului Județean de Ambulanță Gorj au un grad ridicat de uzură. Sutele de mii de kilometri parcurși își spun cuvântul, cei din cadrul SJA Gorj sperând ca promisiunile Ministerului Sănătății, legate de achiziția unor mașini noi, să fie respectate.

Potrivit directorului SJA Gorj, Marinică Niculescu, parcul auto al SJA Gorj este compus din 35 de ambulanțe, multe din ele necesitând numeroase reparații. Gradul de uzură al mașinilor este foarte mare, iar aproximativ 70% din ambulanțe ar trebui înlocuite cu unele noi. Acestea au peste 500.000 de kilometri, unele chiar 900.000. Au fost cazuri când autospecialele s-au defectat chiar în misiune, bolnavii fiind preluați de către medici și asistenți din județele apropiate.

Multe dintre mașini au depășit 500.000 de kilometri și, dat fiind gradul de uzură, acestea intră periodic în service. 70% din ambulanțele noastre au peste 500.000 de kilometri și ar trebui să le înlocuim. Sperăm că problema va fi rezolvată. Așa ni s-a promis”, a precizat Niculescu. Premierul Mihai Tudose a declarat, săptămâna trecută, că decizia Guvernului de a aproba cadrul legal pentru achiziția centralizată a 2.200 de ambulanțe reprezintă și un mesaj pentru sindicatele din domeniu, el arătând că acestea au dreptate când afirmă că nu pot să-și desfășoare activitatea cu echipamente învechite. Autospecialele urmează a fi achiziționate anul viitor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica