marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Polițiștii locali din Târgu Jiu amenință cu proteste. Primarul caută soluții pentru norma de hrană

Liderii sindicatelor din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au anunțat faptul că angajații instituției sunt pregătiți să protesteze, motivul nemulțumirilor fiind diminuarea lefurilor ca urmare a neacordării normei de hrană. Protestul este programat pentru data de 19 octombrie, anul acesta. Primarul orașului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a menționat faptul că s-a ajuns în această situație în urma majorării salariilor.

Liderii de sindicat ai polițiștilor locali târgujieni au menționat faptul că unele salarii au scăzut chiar și cu 800 de lei, odată cu neacordarea normei de hrană. Primăria Târgu Jiu este cea care alocă acest stimulent, dar doar în limita bugetului de care dispune. În prezent, municipalitatea încearcă să vină cu o soluție pentru problema celor 140 de angajați ai Poliţiei Locale Târgu Jiu. „Noi am avut o sumă aprobată prin hotărâre de consiliu local. Atunci când am stabilit bugetul, la nivelul lunii iulie, anul acesta, suma respectivă nu mai putea acoperi norma de hrană pentru că au fost și anumite creșteri salariale în acest sistem. În iulie, am făcut demersurile să asigurăm norma de hrană pentru iulie și august, rămânând ca în următoarele luni să le acordăm în funcție de disponibilitățile financiare. Vom căuta soluții”, a declarat Romanescu.

Politica