joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Darius Vâlcov fuge cu dosarele de corupție de… acasă

Magistrații Curții de Apel Craiova au admis, la sfârșitul săptămânii trecute, o cerere a fostului ministru al Finanțelor și fost primar al Slatinei, Darius Vâlcov, de strămutare a unui dosar vizând fapte de corupție în care este inculpat pentru mituirea în formă continuată a unui funcționar de la Oficiul de Cadastru Olt. Instanța craioveană a dispus mutarea procesului la Tribunalul Gorj. Acesta este al doilea proces al lui Vâlcov strămutat anul acesta de la Tribunalul Olt, primul ajungând în urmă cu câteva luni la Tribunalul Dolj.
Pe 25 iulie a.c. s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Olt cel de-al treilea dosar în care Darius Bogdan Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și senator de Olt a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție. Mai exact, procurorii secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au acuzat pe Darius Vâlcov că a determinat angajații unei firme controlate de el să mituiască, ani la rând, un funcționar al Oficiului de Cadastru Olt. Anchetatorii au încheiat cercetările în acest dosar și au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați – Darius Vâlcov, Eduard Cincu, Mircea Dogaru și Elena Calotă, administratorul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor, Vâlcov fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de instigare la dare şi luare de mită, iar ceilalți inculpați pentru infracțiunile de luare și dare de mită, în formă continuată în toate cazurile. Anchetatorii au reținut că „Darius Bogdan Vâlcov a iniţiat constituirea unui număr de 3 societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În urma anchetei s-a stabilit că funcționarul respectiv era Eduard Cincu, care a primit lunar, timp de mai bine de trei ani, câte 1.000 de lei de la reprezentanții SC Millenium Topographica SRL. Problema este că funcționarul OCPI nu a fost niciodată angajat al SC Millenium Topographica SRL, sumele de bani fiind primite cu titlul de mită. „Inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1.000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012 – martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL Slatina“, au mai precizat anchetatorii. Pe 22 iunie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunțat printr-un comunicat punerea sub acuzare a inculpatului Mircea Dogaru, consilier juridic în cadrul SC Millenium Topographica SRL la data comiterii faptelor. Anchetatorii au anunțat că Dogaru a fost cel care, timp de patru luni, l-a mituit pe funcționarul OCPI Olt. „În fapt, cu privire la acest inculpat s-a reţinut că, în perioada ianuarie – aprilie 2012, a fost cel care a remis funcţionarului public din cadrul OCPI suma de 1.000 de lei lunar“, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Pe 18 septembrie a.c. s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova cererea lui Darius Vâlcov de strămutare a acestui dosar, iar joi, 5 octombrie a.c., înstanța i-a admis cererea: „În baza art. 74 alin. 2 Cod de procedură penală, Admite cererea. Dispune strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3263/104/2017 al Tribunalului Ol, la Tribunal Gorj – Secţia penală. În baza art. 74 alin. 3 Cod de procedură penală, Menţine actele îndeplinite de Tribunalul Olt – Secţia penală, până la data de 18.09.2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5 octombrie 2017”, după cum se arată în închierea de ședință a instanței.
Vâlcov mai este judecat în altre două dosare. Unul ajuns pe rolul Tribunalului Dolj, în care este acuzat că a cerut un procent de 10% din valoarea contractelor încheiate de Primăria Slatina pentru izolarea termică a unor blocuri din municipiu, rabilitarea unor rețele de apă, dar și a centrului istoric al municipiului Slatina. Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii infracţiunilor se ridică la 4.296.270 de lei; și altul pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru trafic de influenţă, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția deținută și spălare de bani, alături de alți patru inculpați, printre care se numără Minel Prina, și el fost primar al municipiului Slatina.

Politica