vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ambulanțierul, mistrețul și șeful de post… sau cum un pacient risca să rămână fără ajutor medical

Șoferul unei ambulanțe din Mehedinți a fost amendat de Poliție pentru că a lovit cu autospeciala un porc mistreț. Mai mult, ambulanțierul care plecase, împreună cu o asistenta, la un bolnav, a fost anchetat mai multe ore de polițiști. Omul spune că polițistul l-a acuzat verbal de braconaj. La pacient a fost trimisă în cele din urmă o altă ambulanță, de la câteva zeci de kilometri depărtare.

 

S-a întâmplat într-o zonă rurală a Mehedințiului. Un echipaj al Ambulanței de la substația Cujmir a plecat, noaptea, în jurul orei 1, spre Gârla Mare, la un bolnav cronic. La jumătatea drumului însă, un porc mistreț a sărit în fața autosanitarei, șoferul nu a avut timp să evite animalul și l-a lovit. În urma impactului, porcul mistreț a murit iar autosanitara a fost avariată. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Ambulanțierul a sunat la 112 și și-a anunțat și superiorii că trebuie să se întoarcă să ia cealaltă autospecială din stație.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un echipaj de poliție de la o secție rurală din zonă a venit la fața locului să cerceteze evenimentul. Șoferul ambulanței povestește că polițistul care cerceta cauza l-a acuzat de braconaj și i-a cerut să abandoneze autospeciala și să meargă la secția de poliție din Vânju Mare pentru a fi testat cu etilotestul.

„Mă deplasam cu autosanitara la Gârla Mare la un pacient. Eram în urgență noi, nu ne plimbam la voia întâmplării. Mergând pe drum între Vrata și Gârla Mare și mi-a apărut în față un porc mistreț. Am dat în frâne cât am putut dar… A murit. Am sunat la 112, am anunțat șefii noștri de ce s-a întâmplat. (…) Mi-a zis (n.r. – Polițistul) să las salvarea în câmp noaptea și să merg cu dânsul la Vânju Mare și să-mi ia probele cu alcooltestul. Eu i-am spus să vină la fața locului: Cum veniți să cercetați un caz de circulație fără alcooltest? L-am sunat pe domnul director tehnic de la Ambulanță și i-a explicat care e procedura. Eu trebuie să asigur tura până la ora 7 sau mai târziu dacă e cazul”, a declarat pentru jurnalistul Alin Ghiciulescu de la Observ Tot.

Asistenta care se afla în ambulanță susține varianta șoferului.

„A venit poliția, ne-a spus că trebuie să mai stăm 20 de minute până vine și șeful de post. (…) Acesta (n.r. – Șeful de post) a spus că nu trebuie să plecăm, noi i-am spus că am sunat directorul și ne-a transmis să luăm cumva ambulanța de acolo să nu o lăsăm în câmp, să asigurăm permanența și să luăm cealaltă ambulanță. Însă nu am putut să plecăm pentru că ne-au ținut aproape două ore acolo. Ne-a spus (n.r. – Polițistul): Nu cumva faceți braconaj cu ambulanța? I-am zis că nu-mi vine să cred ce mă întreabă”, a spus femeia pentru sursa citată.

În cele din urmă, echipajul de ambulanță s-a întors la substația din Cujmir, iar ambulanțierul l-a așteptat pe polițist să vină cu etilotestul. În urma testării s-a constatat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice.

Ancheta a durat aproape patru ore și s-a încheiat cu o amendă de aproape 900 lei pe care șoferul a primit-o pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Serviciul Județean de Ambulanță a trimis către pacientul din Gârla Mare o altă autosanitară, tocmai de la Drobeta Turnu Severin, adică de la aproape 60 de kilometri depărtare, pentru că în zonă singurul echipaj de serviciu era cel anchetat, susține asistenta implicată în accident.

Varianta polițiștilor ar fi că ambulanța nu avea semnalele acustice și luminoase pornite. Cât despre etilotestul pe care echipajul de poliție îl avea la post… acesta s-ar fi aflat la calibrat.

Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți a transmis că face verificări.

Politica