joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cartel Alfa, acţiuni de protest în toată ţara dar nu şi în Olt: „Nu ar fi oportună o pichetare a Prefecturii, la acest moment”

Deşi Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” anunţă organizarea de acţiuni de pichetare sau miting în faţa prefecturilor din judeţ, în perioada 25 – 29 septembrie, împotriva unor măsuri fiscale anunţate de guvern, sindicaliştii olteni preferă doar să depună o solicitare la Prefectură.

Preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, a declarat că o pichetare a Prefecturii „nu ar fi oportună”.

„Mâine avem şedinţa Biroului Executiv Judeţean şi să vedem dacă se impune pichetarea Prefecturii pentru că, în teritoriu, Prefectura nu poate să facă mai mult decât să preia solicitările noastre şi să le trimită către Bucureşti. Practic, factorul decident este Guvernul. Aşa că, din punctul meu de vedere, şi asta o să susţin mâine în şedinţă, nu ar fi oportună o pichetare a Prefecturii, la acest moment. Un pichet presupune dislocare de forţe, colegi care să plece de la serviciu pentru o simplă depunere a solicitărilor noastre. Eu o să depun solicitarea la Prefectură. Dacă ai mei colegi consideră necesar să ieşim în faţa Prefecturii, ieşim, dar din punctul meu de vedere nu e oportun pentru Olt. Pe 4 octombrie o să mergem către Bucureşti”, a declarat Ioţu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat, potrivit unui comunicat de presă, că declanşează o serie de acţiuni de protest, având ca revendicări principale: blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat şi modificarea Legii 62/2011 pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor cinci confederaţii sindicale, înaintată guvernului.

Potrivit comunicatului citat, „într-o primă etapă, planul de acţiune cuprinde, în perioada 25-29 septembrie 2017, acţiuni de pichetare sau miting în faţa prefecturilor de judeţ, solicitări pentru convocarea Comisiilor de dialog social judeţene pentru înaintarea şi susţinerea revendicărilor”.

 

Politica