Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt, odată cu cel privind redefinirea familiei

Publicat

pe

Autorităţile judeţene vor ca referendumul pentru schimbarea denumirii judeţului în Olt-Romanaţi să se desfăşoare în acelaşi timp cu cel pentru redefinirea noţiunii de familie, din Constituţie, astfel încât oamenii să nu fie chemaţi la urne de două ori, într-un timp foarte scurt.

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că îi va convoca pe aleşii judeţeni într-o şedinţă extraordinară, pentru ziua de marţi, pentru a-şi da acordul cu privire la această modificare.

Marţea viitoare vom convoca o şedinţă extraordinară de consiliu prin care încercăm să eliminăm data de 15 octombrie şi să stabilim o nouă dată, atunci când vom avea calendarul naţional pentru celălalt referendum şi vom şti exact când se organizează acesta. Nu se poate ca, într-o lună şi jumătate, să faci două referendumuri. E vorba şi de reducerea cheltuielilor”, a afirmat Marius Oprescu.

Oltenii vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.  

Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit, în luna aprilie, la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică pentru vechiul judeţ din perioada interbelică ce avea reşedinţa la Caracal.

Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu (ambii PSD), Simina Mirea (PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan. De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt a aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.

© 2022. Toate drepturile rezervate.