Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Accident în Drăgănești. O persoană a murit și alte trei au fost rănite

Publicat

pe

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, a murit și alte patru persoane, printre care un copil în vârstă de 4 ani, au fost rănite, sâmbătă seara, în orașul Drăgănești-Olt, după ce un autoturism a lovit o căruță.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu, a declarat că persoana decedată se afla în atelaj, alături de alte trei persoane, rămânând încarcerată.

Surse apropiate anchetei au declarat că autoturismul, care mergea de la Mărunței la Drăgănești, a lovit căruța, iar bărbatul decedat a fost proiectat prin parbriz în autoturism, iar autoturismul a lovit un copac aflat pe marginea șoselei.

Printre victime se numără și o fetiță în vârstă de patru ani, care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, alături de ceilalți răniți.

Intervin echipaje SMURD Slatina și Stoenești și autospeciala complexă pentru intervenție și descarcerare de la Caracal. De asemenea, intervine un echipaj de la ambulanță. În momentul sosirii echipajelor, un bărbat, aflat în căruță, în vârstă de 40 de ani, din Comani, a fost găsit în autoturism, încarcerat, cu leuziuni incompatibile cu viața. În atelaj se mai aflau alte trei persoane, o minoră, în vârstă de 4 ani, cu traumatism cranio-cerebral, mama acesteia, în vârstă de 36 de ani, politraumatizată și un bărbat, în vârstă de 55 de ani, politraumatizat prin accident rutier. Toate cele trei victime, cu domiciliul în comuna Mărunței, au fost transportate la UPU Slatina”, a declarat Băsășteanu.

El a adăugat că șoferul autoturismului, în vârstă de 50 de ani, a fost asistat la locul intervenției și a refuzat transportul la spital.

În urma accidentului a murit și calul care trăgea atelajul.

La fața locului au ajuns și polițiștii care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

© 2021. Toate drepturile rezervate.