Atleții craioveni au urcat de cinci ori pe podium în cadrul Campionatului Național de Semimaraton pentru seniori, tineret și juniori 1, care a avut loc duminică dimineață la Craiova, pe traseul Sala Polivalentă – Bvd. Știrbei Vodă – Parcul Tineretului. Competiția a adunat peste 80 de sportivi din toată țara care au venit în Bănie să alerge pentru o medalie națională. Patru din distincțiile puse la bătaie au fost cucerite de sportivii legitimați la CSM Craiova, două la individual și două la echipe, iar o altă medalie importantă a ajuns la CSU Craiova prin Ancuța Bobocel. Atleta a obținut aurul după ce a câștigat întrecerea feminină de semimaraton la seniori cu timpul de 1 oră, 13 minute și 37 de secunde. Din partea Clubului Sportiv Municipal, multiplul medaliat național și internațional, participant la Jocurile Olimpice, maratonistul Marius Ionescu a obținut medalia de argint la seniori cu un timp de 1 oră, 9 minute și 21 de secunde, în timp ce juniorul Gabriel Scurtu a încheiat pe trei în clasamentul vârstei lui, adjudecând astfel un bronz. În clasamentul pe echipe, CSM Craiova a cucerit titlul național la seniori masculin, din componența formației făcând parte Marius Ionescu, Alexandru Corneschi, Marius Bușcă și Mădălin Ionescu, plus o medalie de bronz la seniori feminin prin echipa formată din Elena Moagă, Alina Voiculescu și Alina Bățilă.
Craiova și-a păstrat două titluri naționale de la Semimaraton


Ultima ora
- Transfer cu miză mare: Blănuță dorit de Dinamo, FC U Craiova la pândă 14 decembrie 2025
- Românul Adrian Chiruț, la conducerea campioanei Italiei 14 decembrie 2025
- Insolvența Electrocentrale Craiova: ce se întâmplă cu căldura 14 decembrie 2025
- Festivalul Colindului Vâlcean, la final: de la anul, național 14 decembrie 2025
- Scandalul alegerilor 2024: Miza nu e Georgescu 14 decembrie 2025
- Radiografia șomajului în Mehedinți: vârstnicii, cei mai loviți 14 decembrie 2025
- „Zestrea” și Fuego, duminică seara, la Râmnicu Vâlcea 14 decembrie 2025
- Incendiu la o locuință din Boișoara 14 decembrie 2025
- Final tragic pe DN 55 A: tânăr decedat, o fată rănită 14 decembrie 2025
- Conținut, IA și concurență: Google, sub lupa Comisiei Europene 14 decembrie 2025






