vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosar penal în cazul incendiului de la depozitul de gunoi de la Măldărești

Un dosar de cercetare penală a fost deschis de procurorii din Vâlcea pentru distrugere și alte infracțiuni la Legea apelor, în cazul incendiului de la depozitul de gunoi din Măldărești.

Potrivit unui comunicat remis, marți, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi alte infracţiuni privind protecţia mediului şi Legea apelor, referitor la condiţiile în care s-a produs incendiul de la depozitul de deşeuri Măldăreşti.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică”, se arată în comunicatul citat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Incendiul de la Măldăreşti a izbucnit, pe 20 august, pompierii acţionând în fiecare zi pentru lichidarea focarelor. Reprezentanţii ISU spun că intervenţia este foarte dificilă deoarece ard gunoaie situate în adâncimea gropii, peste 100 de autospeciale cu apă ajungând la Măldăreşti, până în prezent. Este vorba despre un depozit de gunoi întins pe circa un hectar.

Sunt afectate opt localități pe o suprafață de circa 30 kilometri, printre care oraşul Horezu, fumul de la incendiu făcând aerul greu respirabil.

Politica