joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mai mult de jumătate dintre incendiile stinse în această perioadă de ISU Olt au fost de vegetaţie uscată sau mirişti

314 incendii necontrolate de vegetaţie uscată sau mirişti au fost stinse, în această perioadă a anului, de pompierii olteni, intervenţiile reprezentând 51,39% din numărul total de 611 incendii înregistrate. Totodată, în campania agricolă, ISU Olt a desfăşurat 26 de controale, în care au fost constatate 117 nereguli din domeniul prevenirii incendiilor la activităţile agricole. Au fost aplicate 29 de sancţiuni, în cuantum de 3.500 lei, fiind depistate şi amendate două persoane care au dat foc vegetaţiei.

Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Olt, colonelul Cristian Croitoru, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că, în urma controalelor efectuate în campania agricolă pe tema prevenirii incendiilor agricole, au fost aplicate 29 de sancţiuni, în valoare totală de 3.500 lei, pompierii reuşind să surprindă şi două persoane care au pus foc la vegetaţia uscată.

În afara acţiunilor pe care le-am avut permanent, am desfăşurat în mod punctual, în campania agricolă, 26 de controale, în care au fost constatate 117 nereguli din domeniul prevenirii incendiilor la activităţile agricole. Au fost aplicate un număr de 29 de sancţiuni, în cuantum de 3.500 lei. I-am sancţionat pe cei pe care, pe timpul acestor activităţi, i-am găsit în teren şi am constatat că sunt aspecte neconforme cu legislaţia în vigoare. Au fost două persoane surprinse că au dat foc şi acelea au fost amendate. Amenda este între 1.000 şi 2.500 lei”, a declarat colonelul Croitoru.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a ţinut să facă un apel către cetăţeni, pe care i-a îndemnat să semnaleze autorităţilor atunci când văd că cineva dă foc vegetaţiei uscate sau miriştilor, practică interzisă de legislaţia în vigoare.

Fiecare cetăţean are obligaţia să intervină. Este un aspect pe care încercăm să-l dezvoltăm în conştiinţa oamenilor, acela de a sesiza atunci când constaţi că se întâmplă ceva în neregulă sau în afara legii. Primarul şi poliţistul din comună nu numai că au obligaţii, au şi dreptul de a aplica sancţiuni contravenţionale. Pentru că ei sunt în localitate, cetăţenii trebuie să le transmită atunci, imediat, acest aspect de neconformitate, ia aceştia să dispună măsurile legale de sancţionare”, a mai spus colonelul Cristian Croitoru.

Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, în această perioadă a anului, au fost înregistrate un număr de 314 arderi necontrolate reprezentând 51,39% din numărul total de 611 incendii înregistrate.

Din totalul celor 314 incendii, 226 au fost stinse de către serviciile de urgenţă profesioniste (72%), 75 în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (24%) iar 13 de către Serviciile Voluntare şi Private pentru Situații de Urgență (4%).

Cele mai relevante categorii din cele 314 incendii, au avut loc la vegetaţii uscate119 (38%), la mirişti 74(24%), pe terenuri virane 59 (19%), în curţi sau grădini 12 (4%), la paduri – plantaţie sau litiera 9(3%) .

Prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, în anul 2016 din cele 453 de incendii, care au reprezentat 241 au fost stinse de serviciile de urgenţă profesioniste (53%), 110 în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (24%) iar 98 de către Serviciile Voluntare şi Private pentru Situații de Urgență (21%).

Comparativ, în primele opt luni ale anului 2016 au avut loc 693 incendii, 453 (65,37%) dintre acestea cele mai relevante fiind arderi necontrolate la: vegetaţie uscată 167(37%), la mirişti 162 (36%), pe terenuri virane 70 (15%).

Din datele analizate, se constată o scădere a numărului de arderi necontrolate, procentual cu 37,67 % în anul 2017, față de anul 2016.

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Olt, locotenent-colonelul Ovidiu Ciobanu, a declarat că doar în luna august a acestui an, echipajele ISU Olt au intervenit peste stingerea a peste 152 de incendii de miriști, vegetație uscată, fond forestier și culturi agricole, rezultând o medie de 5,4 intervenții în fiecare zi.

Particularitatea arderilor necontrolate o reprezintă accesul dificil al autospecialelor de intervenție în zonele afectate de incendiu, iar acest lucru îngreunează misiunea echipajelor de pompieri. Atunci când terenul nu permite accesul cu autospecialele de intervenție în zona focarului sau când incendiul se manifestă în mai multe focare, echipajele acționează cu atomizoare sau cu alte mijloace individuale de intervenție”, a afirmat el.

Politica