joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovean înecat în mare. Era în vacanță cu familia

Un craiovean, în vârstă de 45 ani, s-a înecat, miercuri, în mare, la Jupiter.

Bărbatul se afla în stațiune cu soția și copilul, iar miercuri ar fi fost ultima lor zi de vacanță.

În jurul orei 7.00 dimineaţa, a mers pe plajă împreună cu soţia şi cu fiul lor, pentru a face o ultimă poză în mare, deşi steagurile de pe plajele din sudul litoralului sunt toate roşii, interzicând scăldatul în mare, scrie Mediafax.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Odată intrat în apă, craioveanul a fost tras de curenți în larg, iar soția și fiul său ar fi fotografiat scenele.

Câţiva turişti aflaţi şi ei pe plaja din Jupiter au luat unul dintre caiacele salvamarilor aflate în apropiere şi au încercat să-l împingă către bărbatul aflat în pericol, dar manevra acestora nu a reuşit, victima fiind înghiţită de valuri, mai scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, trupul bărbatului a fost găsit după mai bine de două ore de căutări şi a fost adus la ţărm. S-a încercat resuscitarea lui, însă manevrele nu au avut rezultat și a fost declarat decesul.

Politica