vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A fost Milan, urmează Juventus

Trupa lui Mangia joacă împotriva echipei bucureștene care doar a împrumutat numele legendarei echipe italiene, fiind una din echipele fără victorie în noul sezon.

După trei jocuri la rând încheiate cu remize, CSU Craiova va încerca să obțină maximul de la meciul cu Juventus București. Meciul care se va disputa în această după amiază de la ora 19.15 pe arena „Ilie Oană” din Ploiești va fi primul în Liga 1 între cele două echipe.

La conferința de presă de luni, portarul internațional moldovean Nicolae Calancea a prefațat meciul contra formației Juventus din etapa cu numărul cinci din Liga 1, afirmând: „Trebuie să rămâneam concentraţi 100% și să eliminăm greșelile din trecut. Nu ne gândim la egal, ci doar la victorie. Nu contează numele cu care jucăm. Noi intrăm pe teren, de fiecare dată, să dăm tot ce este mai bun și să obținem cele trei puncte”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, nemulțumit de ultimele rezultate, antrenorul Devis Mangia crede că echipa sa își poate reveni în următoarele partide.

Nu am făcut niște meciuri deosebite, dar nu am pierdut nici un meci. Calendarul competițional nu ne ajută foarte mult. Accept toate criticile și încercăm să ne îmbunătățim jocul. Astra a avut o singură ocazie, iar noi am avut cinci pe care nu am reușit să le fructificăm. Nu avem nici o problemă fizică în special. Faptul că jucăm la trei zile aduce un consum mare de energie. Noi avem obiective pe care le putem discuta doar la sfârșitul anului. Atunci vom analiza dacă am atins sau nu obiectivele. Vrem să ne îmbunătățim jocul și să aducem cât mai mulți spectatori. Vom încerca să facem mai multe puncte în următoarele meciuri “, a declarat Mangia.

Băluță, marele absent

Suspect de ruptură musculară, Alex Băluță a făcut luni dimineață un RMN și a rezultat că are doar o contractură musculară. Căpitanul oltenilor va efectua un nou examen la mijlocul acestei săptămâni. Mijlocașul craiovean s-a prăbușit pe gazon în minutul 21 al meciului cu Astra (1-1) și nu a mai putut continua partida de la Severin. Astfel, el va fi marele absent al acestui joc, urmând cu exactitate după cel de-al doilea control medical să se stabilească cât va mai lipsi de pe gazon.

Etapa a 5-a

8 august

FC Botoşani – ACS Poli Timişoara (ora 16.45)

Viitorul Constanţa – FC Voluntari (18.45)

9 august

Astra Giurgiu – Concordia Chiajna (19.00)

Juventus Bucureşti – CSU Craiova (19.15)

FCSB – CSM Poli Iaşi (21.45)

10 august

Gaz Metan Mediaş – Sepsi Sf. Gheorghe (18.30)

CFR Cluj – Dinamo Bucureşti (21.00)

Clasament

1. FC Botoșani 4 3 1 0 10-3 10

2. CFR Cluj 4 3 1 0 8-1 10

3. FCSB 4 3 1 0 6-3 10

4. Astra Giurgiu 4 2 1 1 6-4 7

5. Dinamo 3 2 0 1 4-1 6

6. CSU 4 1 3 0 5-3 6

7. ACS Poli 4 2 0 2 3-5 6

8. Sepsi 4 2 0 2 4-7 6

9. FC Voluntari 4 1 1 2 5-6 4

10. Poli Iași 4 1 1 2 1-4 4

11. Viitorul 4 1 0 3 3-4 3

12. Concordia Chiajna 4 0 1 3 2-5 1

13. Juventus București 4 0 1 3 2-7 1

14. Gaz Metan Mediaș 3 0 1 2 0-6 1

Politica