sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Petre Daea: „De pe 20 august intrăm într-un program intens de reabilitare a sistemului de irigații”

Ministerul Agriculturii este „la zi” cu pregătirea investițiilor în sistemele de irigații, iar din 20 august va intra „efectiv la lucru”. Declarația a fost făcută, sâmbătă, la Craiova, pentru Jurnalul Olteniei, de ministrul de resort Petre Daea.

Sunt 431 de milioane de euro pe măsura 4.3. Noi am început aceste lucrări. E adevărat că sunt o serie întreagă de proceduri pe care noi trebuie să le urmăm, dar am făcut pași importanți. Suntem la zi cu tot ce trebuie, pregătirea obiectivelor de investiții, în așa fel încât de pe data de 20 august noi intrăm efectiv la lucru într-un program intens de reabilitare a sistemului de irigații”, a afirmat ministrul.

Acesta a mai afirmat că sunt în funcțiune aproximativ 60 de stații de pompare și repompare și în acest moment sunt peste 1.500 de kilometri de canale de irigații pe care curge apă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noi, în România, la această dată, avem 1.690 de kilometri de canale pline cu apă, apă gratuită, care a fost posibil adusă aici pentru că ne-am pregătit. Am dat drumul la 59 de stații de pompare și repompare. Avem în funcțiune 258 de SPP-uri (stații de pompare – n.r.) și avem aproape 260 de motopompe așezate pe canalele unde există apă în așa fel încât fermierii, producătorii agricoli să poată să irige acolo unde cultura este în vegetație, unde e nevoie de apă și iată că se impune o asemenea intervenție în așa fel încât în următorii ani, pentru că programul acesta de reabilitare este pe patru ani, să ne atingem obiectivul de a reabilita cele 2 milioane hectare de irigații”, a mai declarat Daea.

În Dolj și Olt, ANIF a pus în funcțiune, pe 26 iunie, sistemul de irigații Sadova Corabia.

Acest sistem a fost realizat în perioada 1969-1973 și acoperă bazinul hidrografic Dunărea pe raza județelor Olt și Dolj, în suprafață netă totală de 71.775 ha. Din întreaga suprafață, 52.725 ha sunt în județul Dolj, iar restul de 19.050 în Olt.

Sistemul a funcționat intens până în anul 2009, când exista subvenția pentru irigații. După acel an, suprafața irigată a scăzut până la câteva sute de hectare, fermierii irigându-și culturile prin intermediul puțurilor forate.

Canalele de irigații din județul Dolj însumează 273 de km din care au fost umplute cu apă canale în lungime de 50 km, până la această dată fiind încheiate contracte pentru o suprafață de 3.154 ha.

Cerere mare de utilaje agricole

Ministrul Agriculturii mai susține că fermierii au început să cumpere tot mai multe utilaje agricole.

Observ în fiecare zi că fermierii sunt dornici să cumpere tehnică agricolă. Discutând cu furnizorii de tehnică agricolă mi-au spus că ei nu se așteptau să fie o asemenea cerință pentru mașini agricole, pentru tractoare. Asta demonstrează că este un interes formidabil pentru a lucra și o posibilitate financiară și cu sprijinul de la UE completăm această nevoie de asigurare a fondurilor pentru a se aproviziona cu utilaje performante la unitatea de suprafață, în așa fel încât câștigurile să fie pe măsura eforturilor pe care le fac”, a mai spus Daea la Craiova.

Și șeful Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, susține că

tot mai mulți fermieri accesează fondurile europene nerambursabile pentru a-și cumpăra utilaje agricole și că cererea a ajuns să depășească stocul de utilaje disponibil la furnizori.

Strategia aplicată pentru dezvoltarea agriculturii a fost aceea de a scoate pe piața din România fondurile disponibile măsurilor de investiții din PNDR. Aceasta a condus la un număr foarte mare de proiecte și a crescut cererea de utilaje, depășind stocul disponibil la furnizori, care și-au făcut calculul pe tendința anului trecut. Astfel, este o nevoie de creștere a numărului de utilaje agricole disponibile pe piață. Noi purtăm mai multe discuții cu APIMAR (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România – n.r.) pentru a le solicita acest lucru și pentru a le prezenta situația clară a necesarului real de utilaje specializate ca urmare a proiectelor finanțate de AFIR în această perioadă. Noi avem proiecte selectate, avem contracte semnate, astfel că, pentru a evita blocaje în derularea fondurilor europene trebuie mărit ritmul de aprovizionare al utilajelor în România”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, și directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, au participat, sâmbătă, la Craiova la o întâlnire de lucru ce a vizat analizarea stadiului implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 şi pentru identificarea problemelor semnalate și a soluțiilor de rezolvare imediată a acestora în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR și atingerea țintelor de absorbție.

AFIR a semnat până în prezent 35.247 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe), valoarea totală a acestor proiecte fiind de aproximativ 1,9 miliarde de euro. Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 1,56 miliarde euro, efectuate de la demararea Programului până în prezent.

Politica