marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lucrările de introducere a canalizării în oraşele Potcoava şi Scorniceşti, aproape de final după aproape opt ani

Proiectul privind introducerea sistemului de canalizare în oraşele Potcoava şi Scorniceşti vor fi finalizate abia în acest an, potrivit reprezentanţilor CAO. Contractul cu primul constructor, cu asocierea de firme Tehnologica Radion – Riloval a fost reziliat, în 2012, din cauza întârzierilor şi neconformităţilor din proiect.

Firma Condor Păduraru, este cea care a finalizat lucrarea din Scorniceşti şi Potcoava, începută de asocierea Tehnologica Radion şi Riloval. Societatea slătineană şi-a adjudecat cea de a doua licitaţie organizată de CAO, în august 2014, după ce prima procedură de atribuire a contractului de introducere a apei şi canalului pe raza celor două localităţi a fost anulată, la începutul lunii mai.

Directorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Uşurelu, a declarat că firma Condor Păduraru mai are câteva neconformităţi de pus la punct, termenul fiind de 90 de zile. Cu toate acestea, societatea de construcţii poate finaliza lucrarea chiar mai repede, în 30 de zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Compania de Apă Olt a luat decizia, în septembrie 2012, să rezilieze contractul cu firmele Tehnologica Radion şi Riloval, care executau lucrările de introducere şi înlocuire a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare pe raza oraşelor Scorniceşti şi Potcoava după ce, la mai bine de şase luni de la expirarea termenului de execuţie, lucrarea era realizată în proporţie de 50 la sută.

Politica