vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosar penal pentru angajați ai DGASPC Gorj, pentru rele tratamente aplicate minorului

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a anunțat că au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de rele tratamente aplicate minorului, după ce, miercuri, au anunțat că au deschis o anchetă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

„La data de 2 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, la data de 29 iulie a.c., o minoră, de 15 ani, din municipiul Târgu Jiu, beneficiară a măsurii de protecție specială în Apartamentul Destinat Protecţiei Rezidenţiale a Copilului „Aleea Teilor”, din localitate, ar fi fost abuzată fizic și emoțional, de către doi angajați ai Centrului de Primire în Regim de Urgență Târgu Jiu, în vârstă de, 54 respectiv 61 de ani. Minora a fost prezentată la S.M.L. Gorj pentru examinare de specialitate.

Centrul de Primire în Regim de Urgență Târgu Jiu ține de Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu Jiu, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica