vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tabără de arhitectură, la Palatul Pleșa

Mai mulți tineri participă în această săptămână la Tabăra de Arhitectură de la Palatul Pleșa, în comuna Obîrşia de Câmp.

Tabăra este organizată în cadrul proiectului cultural „Palatul Pleșa – neoclasic și țărani”, implementat de Asociația Sinaptica în parteneriat cu Consiliul Local Obârșia de Câmp și Liceul de Artă „I.Șt. Paulian” din Drobeta Turnu-Severin și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Tabăra de arhitectură se concentrează asupra arhitecturii neoclasice, exprimate în Palatul Pleșa. Sunt incluse activități de documentare și de experiment practic referitoare la tehnici și materiale utilizate în construcția palatului”, spun organizatorii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Misiunea voluntarilor este igienizarea palatului și a zonei imediat adiacente, realizarea de relevee și fotografii de detaliu, realizarea de soluții arhitecturale de punere în valoare a Palatului Pleșa, în contextul natural și antropic al acestuia, folosirea timpului pentru a se distra într-un cadru natural desenat de Dunăre și zona de câmpie a Mehedințiului.

„Palatul neoclasic Ghe. Pleșa este un monument istoric de o factură specială, aflat în centrul comunei Obârșia de Câmp, județul Mehedinți. A fost construit la finalul secolului al XX-lea de un boier din localitate, într-o manieră asemănătoare cu palatele de pe Valea Loirei din Franța. Toate piesele componente ale clădirii au fost construite în Italia și transportate cu vasele până în Portul Gruia, de unde țăranii din zona le-au adus până la Obârșia de Câmp cu carele în asa-numita „corvoadă”, aici constructorii doar îmbinându-le. Decorațiunile interioare au fost realizate de o adevărată pleiada de pictori specialiști din Italia și Franța. Coloanele din marmură, scara interioară din mahon, șemineele și oglinzile venețiene dădeau palatului un adevărat aer franțuzesc. Centrala termică pe lemne ce încălzea întreaga clădire era unică în România acelor vremuri. Proprietarul a murit, fără moștenitori, în Paris.

Începând cu 1948 clădirea a fost sediul unei SMT, apoi a fost cedată primăriei locale. În prezent, imobilul este nefolosit, fără ferestre, cu o porţiune din acoperiş deteriorată. Mobilierul, sistemul de încălzire centralizat, precum şi toate decoraţiunile care au putut fi desprinse au fost îndepărtate în timp, singurele elemente care mai sugerează frumuseţea construcţiei fiind suprafeţe importante din picturile murale care împodobeau pereţii şi tavanele. Construcţia nu prezintă semne vizibile de deterioare structurală, starea de conservare generală fiind relativ bună.

Prin acest proiect, vor fi luate măsuri urgente de limitare a deteriorărilor şi de igienizare. De asemenea, vor fi efectuate relevee şi digitizări ale elementelor decorative existente, astfel încât să fie facilitate procedurile de realizare a studiilor de fezabilitate necesare unei viitoare restaurări. Nu în cele din urmă, va fi iniţiat un proces mai amplu de punere în valoare, prin organizarea unei expoziţii de artă contemporană.

Localitatea se află la circa 60 km distanţă de Drobeta Turnu-Severin, la circa 10 km de localitatea Cetate din judeţul Dolj şi la circa 35 km de Calafat şi portul peste Dunăre. Accesul este posibil doar auto, infrastructura rutieră din judeţul Mehedinţi fiind modernizată în ultimii 3 ani”, arată reprezentanții asociației organizatoare a proiectului.

 

Politica