vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un nou episod din telenovela chinezească?

Cinci zile mai sunt până când cea de-a doua păsuire a chinezilor de la cartierul de locuinţe expiră. Consilierii locali aprobaseră, în ședința de consiliu local din luna mai, prelungirea cu încă două luni a termenului în care Shandong Ningjian să facă dovada posibilității financiare de încheiere a lucrărilor la cartier, după ce, în luna ianuarie, aceștia fuseseră iertați pentru o primă oară până în luna mai. Până în momentul de față, nu s-a anunțat decât că firma de stat chineză China Railway 14th Bureau Group Co. Ltd, care dorește să preia Shandong Ningjian și să termine lucrarea, este în curs de preluare a firmei, dar că procedura este destul de greoaie. Rămâne de văzut ce surpriză, plăcută sau nu, li se rezervă craiovenilor peste mai puțin de o săptămână. Conform surselor noastre, până în momentul de față, partea chineză nu a făcut dovada că are banii necesari finalizării lucrărilor la cartierul de locuințe.

Au fost iertați o dată în luna ianuarie, când li s-a dat termen până la sfârșitul lunii mai. Apoi, cu câteva zile înainte de ședința de Consiliu Local din luna mai, a fost anunțat că Shandong Ningjian, firma despre care vorbim și care a concesionat terenul de pe strada Caracal pentru a construi un cartier de locuințe, va fi preluată de o firmă de stat chineză, China Railway, și că va mai exista un termen de 60 de zile de iertare. De atunci, nu s-a mai auzit nimic concret, doar că preluarea este în curs.

În cinci zile, mai exact pe 31 iulie, cel de-al doilea termen de păsuire pentru firma care s-a angajat să construiască 1.800 de locuințe va expira și, momentan, nu se știe ce se va întâmpla cu șantierul rămas abandonat de multă vreme. Dacă în cinci zile, banii de la China Railway, necesari finalizării investiției, nu vor fi în cont, toată lucrarea deja construită ar urma să rămână la primărie, împreună cu studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de execuție, precum și cu autorizația de construire. Până acum, din întreaga lucrare, s-a realizat doar 10%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La finele lunii iunie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, spunea că lucrurile sunt foarte avansate și că în luna august ar urma să se facă organizarea de șantier pentru reluarea lucrărilor.

Am informații de la colegii din Primărie că lucrurile sunt foarte avansate, că firma China Railway a făcut o mare parte din pașii de preluare. Stabiliseră, la un moment dat, ca cesiunea părților sociale de la Shandong din Craiova să se facă de 100%, dar după aceea au constatat că este bine să aibă un procent mai mic, de 95% sau ceva în genul acesta. Formalitățile sunt mult mai rapide în momentul în care nu se predau toate părțile sociale. Până la finele lunii spun ei că ar fi banii în cont, rămânând ca luna august să fie cea de organizare a șantierului și de începere a lucrărilor. Dar nu pot să vă spun oficial până nu o să avem o discuție cu ei”, declara, atunci, primarul.

Primăria așteaptă expirarea termenului

Acestea au fost ultimele informații venite din partea oficialităților legate de acest cartier, care a stârnit interesul a peste 2.000 de persoane care au depus dosare pentru o locuință. Jurnalul Olteniei a luat legătura și acum cu părțile implicate. Reprezentanții Primăriei Craiova au explicat că o decizie va fi luată după expirarea termenului.

Primăria Craiova așteaptă să treacă termenul aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local și, în acel moment, se va lua o decizie cu privire la ceea ce se va face pe mai departe”, a explicat Lucian Prejbeanu, consilier imagine în cadrul Primăriei Craiova. Jurnalul Olteniei a încercat să ia legătura și cu consultantul firmei chineze Shandong Ningjian, însă acesta nu a putut fi contactat.

În ciuda așteptării, sursele noastre apropiate proiectului spun că, până în momentul de față, nu s-a făcut nimic și nu s-a prezentat nicio dovadă că banii există în contul firmei chineze. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până la data de 31 iulie. Dacă se va face dovada banilor în cont, cartierul ar putea fi gata la 22 de luni de la preluare, așa cum și-a asumat firma China Railway, conform Hotărârii de Consiliu Local adoptată la sfârșitul lunii mai.

Lucrările la cartier au început în luna martie 2015, iar până în luna ianuarie a acestui an, 2.028 de persoane depuseseră cereri pentru a cumpăra o locuință aici. 250 de locuințe sunt rezervate angajaților MApN, care au prioritate în contextul în care terenul pe care se construiește cartierul este preluat de la MapN. Reamintim că Guvernul României a aprobat, în luna ianuarie, o Hotărâre prin care s-a prelungit cu trei ani termenul iniţial asumat pentru construirea acestor 250 de locuințe prioritare din cartierul chinezesc de pe strada Caracal. Acestea ar fi trebuit să fie gata, aşa cum fusese stabilit iniţial, în luna ianuarie a acestui an, adică în termen de trei ani de la predarea terenului de la MApN către Primăria Craiova. Termenul, însă, a devenit 2020.

Proiectul are 23 de blocuri, cu circa 1.800 garsoniere şi apartamente. De asemenea, cartierul mai are prevăzute grădiniţă, magazine, farmacie, cabinete medicale, sală de fitness, dar şi piscină.

Politica