joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Start campaniei de conștientizare pentru proprietarii de cai

Primăria Târgu Jiu a dat, de ieri, startul unei campanii printre proprietarii de cai din municipiu. Aceștia vor afla care sunt riscurile la care se supun participanții la trafic, dacă proprietarii își lasă animalele nesupravegheate, dar și amenzile de care sunt pasibili dacă încalcă legea. Conform radiotargujiu.ro, doar în ultimele două săptămâni, 11 cai au fost duși la obor după ce au fost prinși liberi pe străzi.

Caii găsiți pe drumurile din oraș nu sunt, de cele mai multe ori, microcipați, și, astfel, proprietarii sunt foarte greu de găsit. În acest context, se pare că, în ședința de săptămâna viitoare, consilierii locali ar urma să dezbată un regulament privitor la situația acestor animale. Directorul Edilitara propune, conform sursei citate, chiar ca animalele care nu sunt revendicate de proprietari și care nu sunt microcipate să fie donate unor familii nevoiașe din Târgu Jiu.

Aproximativ 70 de cai au fost identificați plimbându-se în voie pe străzile din municipiul Târgu Jiu, în acest an, iar amenzile aplicate proprietarilor, acolo unde au putut fi găsiți, se ridică la o sumă totală de 4.500 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că, în decursul mai multor luni, mai mulți cai au fost văzuți plimbându-se nestingheriți pe străzile din municipiu, uneori chiar și în prezența Poliției Locale, iar un tânăr tată și-a pierdut viața în luna aprilie, izbindu-se violent de un copac după ce acroșase doi cai lăsați liberi pe șosea.

Campania amintită se va desfășura în perioada 25 iulie – 25 august.

Politica