joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Școala Milanului, din Craiova, mai aproape de deschidere

După trei ani de încercări, școala de fotbal AC Milan din Craiova se va deschide, spune fondatorul acesteia, antrenorul Jan Viorel Nicola.

Acesta afirmă că demersul înființării acestei școli a fost unul dificil, dar așteaptă ultimele documente, fie înainte de meciul Milanului cu CSU, fie imediat în zilele următoare.

Au trebuit trei ani, din 2014 până în momentul de față. Am încercat să deschid această școală, acesta a fost obiectivul meu, însă a fost foarte greu din cauza infrastructurii din România. Aici nu avem baze sportive. E o problemă foarte mare. Am încercat în mai multe orașe din apropierea Craiovei să obțin baze sportive și mi s-a spus “da”, dar în final nu s-a concretizat nimic. Mai târziu mi-am dat seama că pentru realizarea acestui vis este necesară o bază proprie pe care acum pot să spun că o administrez în comuna Mischii”, a spus Jan Viorel Nicola.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Antrenorul a mai afirmat că este o “mare satisfacție și în același timp o mare responsabilitate să antreneze orice școală de fotbal a Milanului și a povestit cum a ajuns în această postură.

Am ajuns datorită conjuncturii unor prieteni italieni care m-au luat să jucăm fotbal într-o seară, am întrebat, am văzut tot ce însemna Milan și mi-au spus că acolo este baza sportivă a unui club care este afiliat AC Milan. I-am propus unui coleg să mă prezinte președintelui. M-a prezentat, i-am explicat că am jucat fotbal și mi-a zis: de mâine poți să vii să antrenezi, îți dau o grupă de copii. Au fost probabil mulțumiți de ceea ce am predat, de randamentul meu, iar după un an jumătate mi-a propus să fac școala Coverciano. Vă dați seama că a fost onoare pentru mine”, a spus antrenorul Jan Viorel Nicola.

Politica