vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

“Vaccinează-ți copilul împotriva rujeolei pentru cel mai sigur început în viață”

Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi, prin compartimentele „Supraveghere Epidemiologicăşi „Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii”, derulează, în această perioadă, campania de informare şi educare “Vaccineazăţi copilul împotriva rujeolei (pojarului) pentru cel mai sigur început în viaţă”. Campania este realizată într-o strânsă colaborare cu medicii de familie, asistenţii medicali comunitari, mediatorii sanitari romi şi maternitatea din cadrul secţiei de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi Spitalului Municipal Orşova, spun reprezentanţii DSP Mehedinți.

Medicii de familie au obligaţia legală de a consilia părinţii privind vaccinarea, asigurată prin programul Ministerului Sănătăţii în mod gratuit, pentru toţi copiii, şi în același timp de a efectua vaccinarea copiilor la consimţământul tutorilor, în urma unui consult medical.

Medicii neonatologi din maternităţi, consultă şi efectuează vaccinarea în primele zile de viaţă ale nou-născuţilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari romi efectuează mobilizarea pentru vaccinare a copiilor conform catagrafiilor realizată de medicii vaccinatori.

Estimările oficiale ale Ministerului Sănătăţii sunt că dozele de vaccin ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) furnizate DSP Mehedinţi vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de vaccin pentru minimum 6 luni, urmând ca, în funcţie de rata de consum, cantitatea să fie suplimentată”, potrivit unui comunicat de presă al DSP Mehedinţi.

Rujeola, oreionul şi rubeola sunt boli comune, deosebit de infecţioase şi care pot genera complicaţii severe, inclusiv meningită, inflamarea creierului (encefalită) şi surzenie, iar în sarcină pot crea complicaţii care afectează fătul şi se poate ajunge chiar şi la avort spontan, spun medicii. Rujeola (pojarul) poate fi fatală şi cauzează complicații care includ: infecţii ale urechii, diaree, bronşite, convulsii, leziuni cerebrale. Acestea sunt primele simptome ale rujeolei.

Vaccinul ROR conţine variante atenuante de viruşi vii de rujeolă, oreion şi rubeolă. El provoa sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi împotriva acestor trei boli ale copilăriei. În momentul în care persoana căreia i s-a administrat vaccinul vine în contact cu virusul, organismul său îl va recunoaşte imediat şi va produce anticorpi pentru a lupta împotriva lui. Prima doză de vaccin ROR se administrează copiilor ca parte din programul naţional de vaccinare în intervalul de vârstă 12-15 luni. Cea de-a doua doză se administrează la începerea şcolii, de obicei la 7 ani, deşi poate fi realizată chiar şi la 3 luni de la prima imunizare. În jur de 5-10% dintre copii nu sunt complet imuni ROR după prima doză de vaccin, acesta fiind motivul pentru care este necesară şi cea de-a doua doză, în urma căreia rămân aprox. 1% din copii parţial imuni împotriva celor 3 boli ale copilăriei. Dacă o persoană a omis vaccinarea, ambele doze pot fi făcute oricând după vârsta de 7 ani, spațiate la 1 an diferenţă”, mai arată DSP Mehedinți.

Politica