vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râmnicenii din Ostroveni și-au spus păsurile primarului

Cinematograful „Geo Saizescu” a găzduit, miercuri, cea de-a doua întâlnire a primarului Mircia Gutău și a reprezentanţilor administraţiei locale cu locuitorii din cartierul Ostroveni, mai exact din zona situată la Vest de bd. Tineretului.

La debutul acesteia, edilul-şef a menţionat o serie de investiţii – finalizate, în derulare sau în proiect – avute în vedere pentru acest cartier şi pentru zona de Sud a municipiului. Printre altele, Mircia Gutău a vorbit despre emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru modernizarea Târgului Râureni, proiectul de creare a unei benzi de accelerare pentru maşinile care merg spre Drăgăşani venind de sub pasajul Râureni, necesitatea lărgirii carosabilului în zona sensului giratoriu de la capătul bdului Dem Rădulescu, demararea lucrărilor la prelungirea bd. Tineretului spre Nord, demararea schimbării iluminatului public pe faleza râului Olăneşti şi pe podul peste Olăneşti de pe bd. Tineretului, finalizarea – în aproximativ două săptămâni – a parcului de la Catedrala Ostroveni, aprobarea finanţării PNDL pentru construirea unei noi grădiniţe, deschiderea, pe 31 iulie, a Căminului pentru Persoane Vârstnice, crearea a 420 de locuri de parcare pe str. Ostroveni, de la Ştrand până la intersecţia cu drumul naţional, reabilitarea pistelor de biciclete de pe bd. Dem Rădulescu care va demara după data de 15 august, modernizările făcute la Ştrandul Ostroveni şi menţinerea accesului gratuit pentru pensionari, în zilele de luni – joi, amenajările de străzi din zonă – str. Ion Creangă, str. Veteranilor, str. Corneliu Coposu -, dar și crearea unui noi parc în cartier sau realizarea unui WC public lângă locul de joacă din zona „Cina”.

Cetățenii cer mai multă Poliție Locală în zonă

Policlinica Buna Vestire Craiova

Problemele sesizate de cetățenii prezenți la întâlnire, cu această ocazie, au fost dintre cele mai diverse. Vorbim despre existenţa în număr mare a câinilor fără stăpân, dar şi despre problemele create de câinii scoşi la plimbare, necesitatea unei prezenţa mai puternice a Poliţiei Locale în zonă, stadiul programului de reabilitare termică, regimul (nu întotdeauna respectat) al parcărilor rezidenţiale, necesitatea montării unor băncuţe şi a unor coşuri de gunoi, problemele de trafic din zona centrală sau parcarea dubiţelor de firme şi repararea de maşini în parcările dintre blocuri.

Primarul şi-a notat toate aspectele semnalate şi a şi stabilit o serie de vizite, în zilele următoare, pentru verificarea celor reclamate. Mai mult, Mircia Gutău a anunţat că are semnale că, în două luni, programul cu finanţare europeană din domeniul reabilitării termice se va debloca, iar Râmnicul are cele mai multe proiecte deja întocmite pentru reabilitări de blocuri.

Seria întâlnirilor cu râmnicenii, pe cartiere, se va relua în a doua parte a lunii august.

Politica