joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bani pentru elevii de 10

Cele patru absolvente de clasa XII-a care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2017, vor fi recompensate de Consiliul Județean Dolj.

Este vorba despre Adina Ruxandra Buzera, de la Colegiul Național „Carol I”, Adina-Ștefania Cîrstea de la Colegiul Național „Elena Cuza”, Mădălina Elena Mandache, de la Colegiul Național „Frații Buzești”, Adela-Gabriela Ungureanu, de la Colegiul Național „Frații Buzești”, respectiv Colegiul Național „Elena Cuza”. Fiecare dintre cele patru fete va primi 1.500 lei.

Să facem cumva ca cei patru copii care au obținut note de 10 la bacalaureat să putem să-i recompensăm într-un fel. Să arătăm în felul acesta că ne pasă, că privim învățământul cu toată atenția. Mesajul pe care trebuie să-l dăm este acela că învățatul face bine, nu face rău, că în viață mai câștigă omul la Loto sau unde o mai câștiga, dar în general trebuie săși câștige pâinea din ceea ce a învățat în școală”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Șefa ISJ Dolj, Monica Sună, a afirmat: „Mă bucur să constat că virgulă Consiliul Județean, ca de fiecare dată, sprijină excelența în educație. Și aceste medii de 10 ale elevilor noștri la examenul lor de maturitate reprezintă o excelență în educație”.

Consilierii județeni au cerut ca și elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională să fie recompensați.

Poate la anul ne gândim și la cei care o să ia nota 10 la Evaluarea Națională, să-i recompensăm și pe aceia, să devină un obicei ca cele două mari examene să fie recompensate”, a afirmat Cosmin Călin, consilier județean.

Președintele Consiliului Județean Dolj a afirmat că va căuta o soluție în acest sens.

Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, la nivelul județului Dolj, a fost de 69,77%.

În ceea ce-i privește pe absolvenții claselor a VIII-a din județul Dolj, 11 dintre ei au obținut medii de 10, iar șapte școli din mediul rural au înregistrat promovare de 100%.

Politica