marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Medalii balcanice pentru atleții craioveni

Campionatul Balcanic de Atletism pentru seniori a avut loc în acest an în Serbia, la Novi Pazar, în zilele de sâmbătă și duminică, iar la bilanțul generos al delegației României, care s-a clasat pe primul loc în ierarhia pe țări la medalii cu un total de 23 de distincții, au contribuit și sportivi de la cluburile de profil din Bănie. Singura medalie individuală obținută de atleții legitimați în Bănie a fost cea de bronz cucerită de Alexandru Corneschi, de la CSM Craiova, la cursa de 3000 de metri cu timpul de 8 minute, 33 de secunde și 32 de sutimi. Ana Maria Roșianu (CSM Craiova) și Roxana Ene (CSU Craiova) au urcat pe a doua treaptă a podiumului împreună cu ștafeta feminină de 4×100 de metri, din care au mai făcut parte Anamaria Ioniță și Anamaria Nesteriuc, în timp ce Daniel Budin (CSM Craiova) a câștigat titlul balcanic cu ștafeta masculină de 4×100 de metri, alături de Marius Șerban, Alexandru Terpezan și Ionuț Neagoe. Cei trei s-au clasat în primii opt la cursele individuale de 100 de metri. Roșianu a ocupat locul patru cu timpul de 12 secunde și 7 sutimi, Ene a încheiat cursa pe locul cinci cu același timp, dar departajarea s-a făcut la poză, iar Budin s-a situat pe poziția a șasea cu timpul de 10 secunde și 63 de sutimi. Roxana Ene a mai obținut o medalie de aur împreună cu ștafeta feminină de 4×400 de metri, alături de Camelia Gal, Anamaria Ioniță și Bianca Razor.

De la CSU Craiova, Mădălin Gheban a fost component al ștafetei masculine de 4×400 de metri, care a obținut medaliile de argint, în componența acesteia mai aflându-se Marius Șerban, Attila Nagy și Pavel Nichituș. Mădălin a alergat și la cursa de 800 de metri, însă a trecut linia de sosire al optulea. Aruncătorii de la CSM Craiova Ileana și Cosmin Sorescu au participat de asemenea la Balcaniada din Serbia, dar nu urcat pe podium fiind totuși foarte aproape de o medalie. Ileana s-a clasat pe locul cinci la aruncarea discului, în timp ce Cosmin a venit pe patru la aruncarea ciocanului.

România, pe primul loc în clasamentul general

Policlinica Buna Vestire Craiova

Delegația tricoloră a reușit să cucerească la finalul competiției balcanice un număr de 23 de medalii, dintre care șapte de aur, șapte de argint și nouă de bronz. Ca urmare a acestor rezultate, România a fost prima în clasamentul general al țărilor participante, podiumul fiind completat de Serbia și Grecia. În afară de medaliile menționate anterior, sportivii români au mai dobândit următoarele distincții: aur – Carmen Cristina Toma la triplusalt (13,65 m), Bianca Răzor la 400 m (52 sec 76/100), Cosmin Ilie Dumitrache la 110 m garduri (14 sec 06/100), Adela Paulina Bălțoi la 3.000 m (9 min 29 sec 16/100), Cristina Negru la 5.000 m (16 min 36 sec 98/100); argint – Attila Csongor Nagy la 400 m garduri (52 sec 13/100), Dan Claudiu Lăzărică la săritura în înălțime (2,14 m), Adela Paulina Bălțoi la 3.000 m obstacole (10 min 29 sec 27/100), Anamaria Nesteriuc la 100 m garduri (13 sec 19/100), Bianca Denisa Răzor la 200 m (23 sec 62/100); bronz – Ionela Denisa Luca la săritura cu prăjina (3,8 m), Lenuța Petronela Simiuc la 800 m (2 min 10 sec 63/100), Vasile Daniel Conț la 5.000 m (14 min 41 sec 83/100), Anamaria Ioniță la 100 m garduri (13 sec 37/100), Marian Oprea la triplusalt (15,93 m), Sergiu Ursu la disc (57 sec 55/100), Camelia Florina Gal la 200 m (24 sec 00/100), Lenuța Petronela Simiuc la 1.500 m (4 min 23 sec 09/100).

Politica