joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ziua Drapelului Național, marcată și la Craiova

Ziua Drapelului Național, stabilită astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, a fost marcată, luni, și în municipiul Craiova, printr-o ceremonie militar-religioasă. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Tricolorului, în prezența subprefectului județului Dolj, Cristian Șovăilă, a președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a viceprimarului Adrian Cosman, dar și în cea a consilierilor locali, județeni și alături de cetățeni ai Craiovei.

„Sunt convins că fiecare dintre noi se simte mândru când Tricolorul României stă cu demnitate alături de drapelele celorlalte state importante ale lumii sau atunci când îl vedem înălțându-se pe cel mai înalt catarg. Astăzi, avem ocazia să sărbătorim și să cinstim Drapelul Național, indiferent de reușita cuiva, performanța sau rezultatul vreunei competiții. Așa că, dragi români, vă îndemn să vă bucurați de această zi, să arborați Drapelul Național acasă, la muncă și oriunde acest lucru este posibil și veți vedea că emoția pe care o vom simți este aceeași”, a spus subprefectul Cristian Șovăilă.

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre importanța drapelului în contextul ultimilor zece ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„S-au împlinit zece ani de când, alături de drapelul național, îl înălțăm pe cel al Uniunii Europene. Zece ani de când tricolorul este arborat alături de steagul celorlalte state membre în inima Europei. Este dovada că aspirațiile care au însuflețit generațiile ultimilor 170 de ani au fost înfăptuite, iar România și-a afirmat identitatea comunitară. Cu prilejul Zilei Drapelului Național, sunt onorat să adresez tuturor craiovenilor și doljenilor, în numele meu și al întregului Consiliu Județean, alese gânduri de prețuire și la mulți ani!”, a spus Prioteasa.

La rândul său, viceprimarul Adrian Cosman, a declarat: „Drapelul țării noastre evocă trecutul glorios al poporului român care s-a luptat pentru libertatea națională și pentru păstrarea tradițiilor noastre, iar astăzi, la fel ca în oricare alta zi, punem la inimă, pe primul loc, drapelul, imnul național și Oltenia, atât de dragă nouă!”, a transmis Adrian Cosman.

Drapelul a fost sfințit în cadrul unei ceremonii religioase și arborat în Piața Tricolorului.

Politica