sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pregătire intensă în Austria

Lotul lui CSU Craiova a ajuns, de joia trecută, în localitatea Tirol din Austria unde își desfășoară stagiul de pregătire din această vară, până pe data de 7 iulie. Aflându-se în fața unui nou stil de pregătire, odată cu venirea italianului Devis Mangia la conducerea băncii tehnice, jucătorii echipei craiovene se pregătesc intens în cantonament adaptându-se la noile tehnici de antrenament.

Fiind singurul stagiu din această vară pentru formația olteană, acesta va îmbina latura de mărire a capacității de efort cu cea tehnico-tactică, urmând ca CSU Craiova să dispute și meciuri amicale în Austria, primul fiind stabilit deja pentru 23 iunie contra puternicei Zenit Sankt Petersburg. Lotului i s-au alăturat și cei trei jucători care au fost ocupați cu echipele naționale, Andrei Ivan, Alexandru Băluță și Vladimir Screciu. Mijlocașul Craiovei Hristo Zlatinski a declarat din cantonamentul austriac că își dorește să aibă un randament mai bun în sezonul viitor care să ajute echipa în ocuparea unui loc pe podium.

„Obiectivul nostru ca echipă este să jucăm toți cât mai bine și să ne clasăm sezonul viitor pe unul dintre primele trei locuri din campionat, de asta încercăm să ne pregătim cât mai bine în acest cantonament. Personal îmi doresc să dau mai mult pentru echipă. De asemenea, îmi doresc ca suporterii să ne susțină ca și până acum din primul până în ultimul minut și să vină peste tot pe unde jucăm”, a declarat bulgarul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea portarul formației oltene Nicolai Calancea a spus că se pregătesc cu toată puterea pentru a fi la cel mai înalt nivel în timpul campionatului. „Ne antrenăm cu toată forța fiindcă ne dorim să facem performanță la Craiova. Este un club special pentru mine, cu suporteri fanatici care merită tot ce-i mai bun. Îmi doresc ca fanii să fie alături de noi și vreau să ating cele mai înalte performanțe la Craiova”.

Politica