joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Calafatul a luat trofeul județean

Formația din play-out-ul doljean s-a impus în finala de la Bãilești în fața celor de la Metropolitan Ișalnița

Având un tur de campionat foarte slab, revenirea producându-se în iarnã, Dunãrea Calafat și-a salvat sezonul, vineri seara, la Bãilești. Trupa lui Claudiu Oncicã a câștigat Cupa României-Dolj dupã o finalã disputatã, dar și tensionatã. Calafetenii s-au impus cu 2-1, reușind deschiderea scorului dupã numai 10 minute prin Mãdãlin Puțintelu, cu o loviturã de cap, dupã un corner bãtut scurt de Grigorie la Tîrîși, urmat de o centrare în mijlocul careului.

Partea a doua a fost tensionatã, cu mulți nervi de ambele pãrți, iar centralul Ionișor Fugaru a fost nevoit sã acorde patru cartonașe galbene la aceeași fazã. Dunãrea și-a majorat avantajul în minutul 77, când nou intratul Silviu Afrem a reluat cu capul de la opt metri o centrare venitã de pe stânga, din corner. Bãieții antrenați de Cornel Gavrilã au înscris în cele din urmã prin Mitroi, care a reluat de la șase metri pe lângã portar la colțul lung.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Ne doream sã câștigãm, dar nu era neapãrat o presiune pe noi. Ne bucurãm nespus pentru cã am luat acest trofeu și cred cã este  important asta pentru jucãtori, mulți dintre ei fiind la început de carierã“, a spus antrenorul calafetenilor, Claudiu Oncicã.

La Dunãrea Calafat au jucat: Vasile Simion – Andrei Sãpãceanu (90+2 Cosmin Dobre), Sergiu Schuster, Valentin Ciocioanã, Mãdãlin Puțintelu, Mihai Matei (88 Ionuț Giubelan), Ovidiu Grigorie, Mihai Tîrîși (81 Adrian Mihalache), Cristian Drãghici, Adrian Tudosie (61 Silviu Afrem), Mihai Iureș. De partea cealalaltã la gruparea din Ișalnița au evoluat: Adrian Ciocîrlan – Laurențiu Tãnãsie (41 Remus Badea), Marian Goagã, Eugen Rioșanu, Costinel Mateițã, Mihai Ivan, Ionuț Țucã, Robert Duculescu (76 Marian Gheorghițã), Rãzvan Mitroi, Aurelian Bouleanu (69 Ion Preda), Ionuț Ionele (73 Cristian Ologu).

Cele douã combatante s-au mai întâlnit de douã ori în sezonul trecut, în campionatul regulat, victoriile fiind obținute de gruparea din Ișalnița, la Calafat, în etapa a opta, cu 2-1, iar în retur, în runda a 19-a, trupa lui Alin Gavrilã s-a impus mult mai clar, cu 4-0.

Pânã în finalã Dunãrea Calafat le-a eliminat pe Progresul Castranova, scor 6-5, pe Ajax Dobrotești cu 4-2 și în semifinale a câștigat ambele dispute cu Danubius Bechet, înregistrând 4-3 în deplasare și 6- 0 pe teren propriu, în timp ce Metropolitan s-a impus cu 5-1 în fața Progresului Mischii, a învins cu 5- 0 pe Viitorul Cârcea și a câștigat cele douã jocuri din semifinale cu CS Sopot, 3-1 la Ișalnița și 6-2 la Pietroaia.

Politica