joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CNAIR: Conducerea SDN Turnu Severin a fost destituită

Conducerea Secției Drumuri Naționale (SDN) din Drobeta Turnu Severin a fost destituită în urma vizitei efectuate, joi, de ministrul Transporturilor în județul Mehedinți, anunță reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă. Potrivit CNAIR au fost constatate mai multe nereguli pe sectoarele de drum administrate de SDN Turnu Severin.

„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat ieri, 08.06.2017, o vizită în județul Mehedinți pentru a inspecta situația infrastructurii rutiere din această zonă. În urma acestei vizite a constatat nereguli care există de mai mult timp pe sectoarele administrate de Secția de Drumuri Naționale Turnu Severin. În consecință, Directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu, a decis destituirea conducerii tehnice a acestei secții  (Directorul și Directorul Adjunct).

Principala abatere a constat în nerespectarea ordinului de începere a lucrărilor de întreținere curentă dat de DRDP Craiova. De asemenea s-au mai constatat deficiențe la marcajele căilor de rulare, a semnalizării rutiere și lipsa unor elemente privind siguranța circulației. În plus, parapeții viaductelor de pe Clisura Dunării nu erau vopsiți, iar lucrările de igienizare și toaletare a copacilor de pe marginea carosabilului nu erau efectuate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru o perioadă de 30 de zile a fost desemnată o conducere interimară care în cel mai scurt timp trebuie să ia măsuri pentru remediera situațiilor constatate cu ocazia vizitei ministrului transporturilor în județul Mehedinți”- se arată în documentul menționat. 

Politica