sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sute de copii au ocupat centrul Slatinei, de ziua lor

Sute de copii au fost prezenţi, joi, pe Esplanada din centrul Slatinei, pentru a participa la evenimentul „Slatina, oraşul copiilor”, dedicat lor şi în cadrul căruia au putut să se joace, să descopere lucruri noi şi să câştige premii.

Organizatorii, Primăria municipiului Slatina și Consiliul Local Slatina, şi-au propus ca, prin evenimentul „Slatina – Orașul Copiilor”, să-i angreneze pe copiii cu vârste cuprinse între trei și 14 ani, în diverse activități cultural-educative și sportive. Joi, între orele 9.00 – 14.00, pe Esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, copiii au avut parte de o serie de surprize și foarte multe premii.

La eveniment a fost prezent şi primarul Emil Moţ, alături de viceprimarii Claudiu Stăncioiu şi Gigi Vâlceleanu. „Este incredibil cât de mulţi copii au venit pe Esplanadă. Noi am pregătit 2.500 de taloane şi deja, de la primele ore, noi distribuisem aproximativ 1.800, fiind un aflux de copii. Le vom suplimenta şi nu poate decât să mă bucure acest lucru. Avem pregătite cinci ateliere pentru ei şi, după cum se poate vedea, toate atelierele sunt pline, sunt cozi peste tot, iar atelierul virtual are cel mai mare succes posibil – cu ochelarii virtuali – copiilor le place foarte mult. Este o zi superbă şi încercăm să le facem celor mici cât mai multe bucurii”, a declarat Moţ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a ţinut să facă o urare pentru copiii slătinenilor, de 1 Iunie. „Am venit alături de fiul meu, este şi ziua lui, şi cu această ocazie vreau să le urez tuturor copiilor «La mulţi ani, de 1 Iunie!»”, a declarat Moţ.

Pentru cei cărora le plac provocările au fost pregătite „Pașapoarte de Copilărie”. Copiii au trebuit să parcurgă o serie de ateliere interactive pentru a primi la final o ștampilă pe „Pașaportul de Copilărie”: Atelierul nr. 1: Fii Spontan! (jocuri interactive, improvizație); Atelierul nr. 2: Fii Creativ! (pictură pe bloc de desen, pictură pe figurine de gips, creare felicitări, pictat baloane); Atelierul nr. 3: Fii Copil! – jocurile copilăriei (șotron, coarda elastică, desene pe asfalt, Omul negru a venit); Atelierul nr. 4: Fii în Lumea Virtuală! (jocuri virtuale, ochelari 3D, scooter electric); Atelierul nr. 5: Fii Sportiv! (tragere cu arcul, pistol cu bile – airsoft, aruncarea la coș de baschet, badminton).

Zona de ateliere și traseele de urmat au fost marcate pe harta inserată în interiorul „Pașaportului de Copilărie” pe care fiecare copil participant l-a primit la intrarea în concurs.

După parcurgerea fiecărui atelier de pe traseu, unde copilul-participant a trebuit să ia parte măcar la o activitate distractivă din cadrul atelierului respectiv, acesta a primit o ștampilă pe „Pașaportul de Copilărie” și a mers la următorul atelier.

În momentul în care pe „Pașaportul de Copilărie” au figurat ștampile de la toate cele cinci ateliere, participantul a mers la Punctul final – „Foto Booth”. Aici, participantul s-a fotografiat cu personaje celebre din lumea desenelor animate, a primit diverse accesorii hazlii care să îi rămână ca amintire de la acest eveniment și, totodată, a primito fotografie cu magnet, precum și ultima ștampilă pe „Pașaportul de Copilărie”.

După ce participantul a primit pe „Pașaport” și cea de-a șasea ștampilă, el a putut merge la punctul în care sunt amenajate tombolele pentru a se înscrie la Extragerea cu Premii.

Premiile au fost acordate în urma extragerii din urne a tichetelor, pe categorii de vârstă: între 3-4 ani; între 5-6 ani; între 7-9 ani; între 10-14 ani; Premii de participare și Marele Premiu.

Premiile au fost următoarele: 6 triciclete, 6 trotinete, 6 biciclete, 12 perechi role, 6 buc. skateboard, 6 seturi palete badminton, 5 buc. mingi baschet, 6 buc palete tenis de câmp, 5 buc. mingi fotbal, 5 buc. rucsac, 6 buc. ghiozdan complet echipat, 10 buc. penar complet dotat, 5 buc. cărți de colorat, 5 seturi culori, 3 buc. figurine (păpuși), 3 buc. mașini, 5 buc. joc ƒ„Micul artist – Meșterul Olar”, 5 buc. joc ”Atelierul de creație”, 25 buc. caiet matematică, 25 buc. caiet dictando, 5 buc. puzzle x 500 piese.

Politica