joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina, spre Cartea Recordurilor, cu peste 1.000 de călușari

Marți, începe la Slatina Festivalul Naţional „Căluşul Românesc”, ediția din acest an fiind marcată de încercarea de intrare în Cartea Recordurilor: peste o mie de căluşari vor juca căluşul, simultan, pe bulevardul Al.I. Cuza, în faţa sediilor CJ Olt şi Prefecturii.

Cea de a XIX-a ediţie a „Căluşului Românesc” se desfăşoară în perioada 6 – 10 iunie. Spectacolele se vor desfăşura pe scena care va fi amplasată în aer liber, pe Esplanadă. Aproximativ 2.400 de copii şi elevi vor participa la ediţia din acest an a festivalului.

Cea de a XIX-a ediţie a Festivalului «Căluşul Românesc» va debuta pe 6 iunie. Manifestarea se va desfăşura pe Esplanadă, în aer liber, evenimentul fiind sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, a Consiliului Judeţean şi a Primăriei Slatina. La ediţia din acest an vor participa formaţii din 15 judeţe ale ţării, numărul de participanţi fiind de cel puţin 2.400. Din judeţul Olt vor veni formaţii din 57 de localităţi”, a declarat unul dintre organizatori, Iliuţă Brăileanu, directorul Palatului Copiilor Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tentativa de intrare în Cartea Recordurilor se va consuma în data de 7 iunie, de la ora 19.00, în faţa sediilor CJ şi Prefecturii Olt.

Căluşarii lucrează deja la momentul artistic de Cartea Recordurilor. Momentul va face parte din parada portului popular. Vom începe parada, în jurul orei 18.00, iar la ora 19.00, în faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean, cei peste o mie de căluşari vor dansa pentru record. De ce vrem să intrăm cu căluşul în Cartea Recordurilor? Pentru că este un fenomen cultural care şi-a câştigat dreptul şi este demn de Cartea Recordurilor. Pentru că îl recomandă trecutul, prezentul şi chiar şi viitorul”, a mai spus Iliuţă Brăileanu.

Călușul este o tradiție care se păstrează încă în județul Olt și a intrat în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO. De Rusalii, o ceată formată din 7, 9 sau 11 călușari colindă ulițele satului și joacă în curțile localnicilor. Costumele călușarilor sunt albe, împodobite cu bete colorate, batiste cusute în casă, iar pălăriile au mărgele și panglici colorate. Cea mai importantă recuzită a călușarilor este steagul, o prăjină lungă de patru-cinci metri, în vârful căreia se leagă plante (usturoi, pelin – n.red.) și un prosop cusut, în care se pune sare. Steagul se poartă de călușari tot timpul jocului.

Municipiul Slatina a intrat în Cartea Recordurilor în 2006, cu cea mai mare Horă a Unirii, cu peste 11.000 de participanți.

Politica