joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cei doi angajați ai Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova acuzați de luare de mită, menținuți în arest la domiciliu

Magistrații Tribunalului Dolj au menținut, ieri, măsura arestului la domiciliu față de cei doi angajaţi ai Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, Cosmin Cristian Magaon, de 24 de ani, din Craiova, asistent medical, şi Mihaela Georgineta Oprişan, de 33 de ani, din municipiu, registrator, ridicaţi în urma unei acţiuni a poliţiştilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cei doi au fost trimiși în judecată pe 5 mai a.c., femeia fiind acuzată de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), în timp ce în sarcina asistentului s-au reținut 4 acte materiale de complicitate la luare de mită.

Reamintim că, pe 5 mai a.c., s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaţilor Mihaela Georgineta Oprişan, de 33 de ani, din Craiova, registrator medical în cadrul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  luare de mită în formă continuată  (8 acte materiale) și Cosmin Cristian Magaon, de 24 de ani, din Craiova, asistent medical generalist la aceeași unitate medicală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  complicitate la luare de mită în formă continuată  (4 acte materiale).  „În fapt, la data de 15.03.2017, ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) –  Structura Centrală și Serviciul Județean Anticorupție Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma activităților complexe de cercetare penală, au realizat prinderea în flagrant a lui M.C.C. (n.r.-Cosmin Cristian Magaon) în timp ce primea suma de 200 lei de la un investigator sub acoperire, pentru a furniza două unități de sânge necesare unui pacient în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale. În fapt, în perioada noiembrie 2016 – martie 2017, M.C.C. în colaborare cu O.M.G. (n.r. -Mihaela Georgineta Oprişan), pe fondul lipsei de sânge necesar intervențiilor chirurgicale, a primit în repetate rânduri, de la aparținători ai unor pacienți internaţi la un spital din Craiova, precum şi de la investigatori sub acoperire ai D.G.A., diferite sume de bani pentru a facilita obținerea respectivelor de unități de sânge. Cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv de către Tribunalul Dolj, măsură menţinută şi de Curtea de Apel Craiova pe o perioadă de 30 zile, iar ulterior faţă de aceştia a fost luată măsura arestului la domiciliu”, după cum au comunicat reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

Cercetările în acest caz au început însă la jumătatea anului trecut. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au explicat în rechizitoriu faptul că, în primul rând, aparţinătorilor pacienţilor internaţi în spitalele din judeţ care aveau nevoie de transfuzii de sânge, li se solicita un număr de donatori, de regulă aferenţi numărului flacoanelor de sânge necesar transfuziei. De cele mai multe ori, prima solicitare pentru un pacient care nu avea cunoştinţe în cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova şi nu era în măsură să aducă donatori, era respinsă, invocându-se lipsa donatorilor pentru acel pacient şi, implicit, lipsa stocului de sânge, motivând astfel imposibilitatea livrării cantităţii cerute. Ulterior, aparţinătorii, puşi în faţa refuzului de a se elibera sânge pentru pacient, erau nevoiţi să meargă personal la Centrul de transfuzie, acest lucru fiind urmărit de unii angajaţi, aşa cum este cazul inculpaţilor Oprişan Mihaela Georgineta şi Magaon Cristian Cosmin.   Deşi potrivit art. 4 lit ,,a” din Legea nr. 282/2005 privind activitatea de transfuzie sanguină ,,sângele este o resursă naţionala”, iar conf. art. 4 lit. „b” din acelaşi act normativ ,,activitatea de transfuzie sanguină este de tip nonprofit, donarea de sânge și componente sanguine realizându-se doar în acest cadru”, inculpaţii Oprişan Mihaela Georgineta şi Magaon Cristian Cosmin nu au înţeles importanţa vitală a activităţii transfuzionale, transformând-o într-un simplu act de comerţ., au reținut procurorii în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a celor doi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anchetatorii au fost nevoiți să introducă investigatori sub acoperire pentru a proba activitatea infracțională a inculpaților întrucât oamenii care i-au denunțat era nemulțumiți de cele petrecute, însă pentru ei conta faptul că au reușit să-și salveze rudele, chiar și cu șpagă. Astfel, pe parcursul lunii martie s-au făcut mai multe cumpărări de sânge, oamenii legii stabilind fără niciun echivoc că inculpatul Magaon Cristian Cosmin avea o înţelegere cu inculpata Oprişan Mihaela Georgineta, singura care întocmea „lista pacientului” şi fişa donatorului, şi care avea acces la baza de date computerizată a CRTS Craiova în calitate de registrator medical, aşa cum rezultă şi din fişa postului acesteia.

Ieri, magistrații Tribunalului Dolj i-au menținut pe cei doi inculpați în arest la domiciliu:  „Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpata Oprișan Mihaela Georgineta. În baza art. 348 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Magaon Cristian Cosmin. În baza art. 348 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 242 alin. 2 C.pr.pen. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpaţii Oprișan Mihaela Georgineta şi Magaon Cristian Cosmin. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu din 29.05.2017”, se arată în încheierea de ședință a instnței.

Politica