vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Canotaj/ România pe val, Orșova în picaj

La ediția din acest an a Campionatului European de canotaj pentru juniori, România a obținut 4 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz, iar sportivii legitimați la CSS Orșova s-au regăsit doar în 3 dintre ambarcațiunile premiate

Găzduite în 2017 de orașul german Krefeld, europenele de juniori au adus României locul secund în clasamentul general pe națiuni, cu un total de 7 medalii, dintre care 4 de aur. Printre campionii continentali s-au regăsit și doi sportivi de la CSS Orșova, Ștefan Berariu și Florin Lehaci, care au format ambarcațiunea de dublu rame masculin. Pe primul loc s-a clasat și barca de 8+1 feminin, unde CSS Orșova a fost reprezentată de suceveanca Mădălină Moroșan, iar CSM Drobeta de gorjeanca Raluca Dinulescu. La 8+1 masculin, unde orșoveanul Andrei Maliș a fost cârmaci, România a obținut argintul. Anul trecut, la europenele de juniori de la Trakai (Lituania), delegația țării noastre cucerea doar 3 medalii de argint și 3 de bronz, dar sportivii de la CSS Orșova se regăseau în toate ambarcațiunile premiate. Așadar, un pas înainte pentru România, dar unul înapoi pentru CSS Orșova, care, la edițiile precedente, era principalul furnizor de medalii pentru lotul național de juniori. Per ansamblu, rezultatele sunt dătătoare de speranțe, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2020.

„Sunt foarte bucuroasă de performanțele obținute de juniorii români la europenele din Germania. Aceste rezultate ne dau speranțe pentru competițiile viitoare. A fost primul test major al anului. Dacă privim din perspectiva ciclului olimpic, îmi doresc cât mai mulți dintre acești juniori să își câștige dreptul de a reprezenta cu cinste România la Jocurile Olimpice de la Tokio, din 2020” a declarat Elisabeta Lipă, presedintele FR Canotaj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica