vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Greva generală de la Garda de Mediu Olt, suspendată după doar două zile

Comisarii de mediu au renunţat, temporar, la protest, în urma negocierilor desfăşurate la Ministerul Mediului.

Reprezentanţii sindicaliştilor au precizat, însă, printr-un comunicat de presă, că în cazul în care negocierile eşuează, vor relua greva generală. „În urma negocierilor care au avut loc la sediul Ministerului Mediului între reprezentanții funcționarilor publici aflați în relații de serviciu cu Garda Națională de Mediu si cei ai Ministerului Mediului, s-a încheiat un acord privind suspendarea temporară a grevei declanșate la data de 10 mai, la nivelul instituției. Părțile au convenit să susțină rezolvarea problemei inechităților salariale din sistem în cadrul procesului legislativ de elaborare de către Parlamentul României a legii salarizării unitare. În situaţia în care negocierile vor eşua, greva generală va fi continuată”, se arată în comunicatul citat.

Angajaţii Gărzii de Mediu au declanşat greva generală, miercuri, după ce organizaseră o grevă de avertisment de două ore, la sfârşitul lunii aprilie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica