joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accidente mortale pe şoselele Gorjului

Doi tineri au murit în urma unor accidente rutiere produse, la sfârşitul săptămânii trecute, pe drumurile Gorjului.

Unul dintre accidente a avut loc, luni dimineaţa, pe D.N. 67 Bengești-Ciocadia. Accidentul a fost semnalat la 112 de o femeie din Novaci.
“La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Gorj și  Politiei Orașului Novaci, iar cu ocazia cercetărilor au constatat că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Scoarța, ar fi sustras un autoturism, de pe raza comunei Mușetești, proprietatea unei femei, de 47 de ani, iar în timp ce se deplasa pe D.N. 67 localitatea Bengești din direcția Târgu Jiu spre Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat decesul tânărului, care, cu ocazia verificărilor în bazele de date, s-a constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul”, arată IPJ Gorj.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  furt calificat, ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Un alt accident mortal a avut loc, duminică, D.J. 672, la intrare în satul Gornoviţa.
“La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului Rutier Gorj, care a efectuat cercetarea la fața locului, constatând că un tânăr, de 21 de ani, din oraşul Tismana, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a redus viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ.
În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerului din dreapta spate, în vârstă de 19 ani, precum și accidentarea ușoară a șoferului și a altor doi pasageri prezenți în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, potrivit IPJ Gorj.
În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea a unui autoturism având o îmbibație alcoolică peste limita legală.

 

Politica